14 întreprinderi sociale din țara noastră au primit granturi din partea UE pentru a ajuta persoanele din grupurile vulnerabile



Și-au propus să ajute aproximativ 80 de persoane din grupurile defavorizate să se încadreze în câmpul muncii. Este obiectivul trasat de 14 întreprinderi sociale din țara noastră, care au obținut certificatele de grant în cadrul unei ceremonii organizate de Fundația Est-Europeană. Acțiunea face parte din proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

În cadrul proiectului implementat de Fundația Est-Europeană, peste 700 de persoane social-vulnerabile vor beneficia de servicii și produse gratuite. Coordonatoarea proiectului, Ana Ciurac, a declarat că cele 14 Asociații Obștești vor dezvolta întreprinderi sociale pe ambele maluri ale Nistrului.

„14 reprezentanți ai societății civile au depus proiecte, au câștigat pentru a crea sau dezvolta întreprinderi sociale în Moldova, atât pe malul drept cât și stâng al Nistrului. În total, aceste 14 proiecte vor ajuta ca 78 de persoane să fie angajate în câmpul muncii, iar alte peste 700 de persoane vor beneficia de servicii sau produse gratuite din partea lor. Întreprinderile sociale sunt aceleași întreprinderi clasice, doar că au și un impact social, care presupune că 90 la sută din profitul pe care-l obțin să fie investit în afacerea propriu-zisă sau la rezolvarea unei probleme comunitare, inclusiv angajarea persoanelor din grupuri vulnerabile”, menționează Ana Ciurac.

Președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre, i-a felicitat pe grantiști și le-a urat succes în implementarea proiectelor. „Fundația Est-Europeană, și eu personal, încurajez dezvoltarea societății civile din Republica Moldova. Mulțumesc Uniunii Europene și Guvernului Suediei pentru suportul acordat. Noi am început să susținem antreprenorialul social și organizațiile care promovează acest tip de afaceri pentru a putea face viața oamenilor mai bună. Antreprenorialul social este un mijloc de a îmbunătăți viața persoanelor defavorizate”, susține Sorin Mereacre.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. „Pentru Uniunea Europeană este foarte important să susțină dezvoltarea societății civile pentru că este un instrument foarte important pentru modernizarea Republicii Moldova. Uniunea Europeană și țările membre și-au mobilizat toate resursele pentru a susține dezvoltarea acestui sector în Republica Moldova. Portofoliul de proiecte al UE pentru susținerea societății civile cuprinde 32 de contracte. La moment, deja sunt subcontractate 431 de subgranturi, iar bugetul total al acestei contribuții este de aproximativ 279 mil. lei”, afirmă Gintautas Baranauskas, șeful adjunct al secției Operațiuni din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.  

Cele două runde ale concursului de granturi s-au desfășurat în septembrie 2021 și februarie 2022. La concurs au depus ofertele peste 70 de ONG-uri, dintre care au fost selectate 14.