CIDSR a lansat 25 de videoclipuri educative pe teme legate de sexualitate și drepturile sexuale



Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR) a lansat un set din 25 de filmulețe animate educative pe teme de sexualitate și drepturi sexuale, care vor fi utilizate în procesul de instruire a studenților mediciniști, dar și a tinerilor, în general. Filmulețele sunt plasate pe platforma YouTube și pot fi accesate, vizualizate de orice persoană. De asemenea, setul poate fi utilizat în activități de orice doritor, cu singura condiție ca să indice sursa. Evenimentul de lansare a setului educativ a avut loc joi, 10 februarie, online, prin intermediul platformei ZOOM, unde au participat partenerii CIDSR, inclusiv organizații neguvernamentale din Republica Moldova și România care lucrează cu tineri sau promovează drepturile tinerilor.

Cele 25 de videoclipuri au fost create de o organizație din Statele Unite ale Americii,  AMAZE, care au oferit dreptul de a le adapta la limba română organizației-partenere din Republica Moldova, și anume CIDSR.

Setul de materiale video acoperă o varietate de subiecte legate de pubertate, relații sănătoase, orientare sexuală, siguranță personală, sarcină și reproducere, identitate de gen, boli cu transmitere sexuală și HIV.

Filmulețele sunt sonorizate în limba română, cu subtitrare în română și rusă. Setul de materiale video este unic în acest format în Republica Moldova și este deja accesibil în mediul online, iar în curând filmulețele vor fi plasate și pe rețelele de socializare.

De asemenea, CIDSR planifică dezvoltarea unui suport informațional pe hârtie, care va include informații din respectivele filmulețe. Acest suport informațional va facilita desfășurarea training-urilor de formare de formatori pentru studenții mediciniști.

Potrivit lui Clay Cook, coordonator de proiect, prin filmulețele respective, CIDSR dorește să contribuie la eforturile existente de educație sexuală în Republica Moldova și în România prin redresarea problemei lipsei materialelor pe teme legate de educația sexuală. Această resursă educațională cu acces deschis va fi utilizată, ulterior, în cadrul sesiunilor informaționale pregătite de studenții și rezidenții la medicină pentru colegii lor  și pentru tineri, în general. „De asemenea, vrem să identificăm noi oportunități de colaborare cu alte organizații în promovarea sănătății și drepturilor sexuale și reproductive”, a adăugat Clay Cook. În curând, susține coordonatorul de proiect, urmează să fie lansate video-uri pe teme ce vizează traficul de ființe umane, siguranța pe internet, sexting-ul, hărțuirea și violența sexuală.

Directoarea CIDSR, Rodica Comendant, consideră că profesorii „pot deschide ușile către teme legate de sexualitate cu ajutorul acestor filmulețe care vorbesc despre aspecte  serioase într-un mod accesibil pentru tineri”. Printre primii beneficiari ai respectivului set educativ video se vor număra fetele și femeile cu dizabilități care vor participa la instruiri, în cadrul unui proiect al CIDSR, fiind pregătite în calitate de formatori în domeniul sănătății și drepturilor sexuale și reproductive. De asemenea, Rodica Comendant consideră că implicarea studenților din ultimii ani de la medicină în instruiri în care vor fi utilizate setul de filmulețe „va fi una frumoasă, din considerentul că le-ar fi util pentru propria sănătate și și-ar dezvolta capacitățile de a transmite cunoștințele către colegi și tineri care au nevoie de această formare”.

Într-un mesaj video, Cynthia Chinchilla, coordonatoarea programului global de parteneriat la AMAZE, a relatat că prin respectiva colaborare, AMAZE este încântat să contribuie la eforturile CIDSR de a îmbunătăți accesul la informații comprehensive privind drepturile sexuale și reproductive și egalitatea de gen pentru adolescenții din Republica Moldova și România. „Apreciem viziunea CIDSR, care afirmă că fiecare persoană, indiferent de unde provine sau de sexul, genul, vârsta și etnia sa cât și altele, ar trebui să își poată exercita liber și deschis drepturile sexuale și reproductive și să aibă acces la servicii și informații privind sănătate sexuală și reproductivă”, a menționat Cynthia Chinchilla.

Daniela Draghici, expertă în sănătate sexuală și reproductivă din România, a felicitat CIDSR și Republica Moldova pentru că „este din nou înaintea României”: „Ieri, s-a lansat „Atlasul Contracepției” și Republica Moldova figurează cu 69,5%, față de România cu numai 54,5%, în categoria țărilor care nu stau tocmai bine la utilizarea contracepției. De ce? Pentru că noi nu avem asemenea filmulețe”. Experta a felicitat CIDSR pentru ceea ce a realizat.  

Cătălina Guțul, vicepreședintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, este de părerea că setul de materiale video sunt parte a unei inițiative importante, având în vedere că studenții își doresc o pregătire în domeniul educației sexuale, dar uneori nu au resurse. „Acum sunt resurse”, a menționat dna Guțul, apreciind setul ca unul „informativ,  pe alocuri amuzant, cu o abordare foarte potrivită pentru elevi și tineri”. Dumneaei a adăugat că asociația este deschisă să se implice în promovarea filmulețelor, iar membrii acesteia vor fi bucuroși să beneficieze de instruiri ca, ulterior, să-i informeze pe elevi sau colegii lor din anii mai mici despre educația sexuală.

Galina Leșco, șefa Centrului de sănătate prietenos tinerilor YK „NEOVITA”, a apreciat adaptarea la limba română a setului de materiale video educative, făcându-le accesibile și pentru tinerii din Moldova. Galina Leșco a dat asigurări că videoclipurile vor fi distribuite către centrele prietenoase tinerilor, vor fi plasate pe site-ul centrului, dar și pe paginile web ale rețelei Youth Klinic Moldova, iar voluntarii centrelor le vor distribui pe rețele. În opinia sa, inițiativa este foarte bună și a apreciat faptul că s-a făcut și subtitrarea în limba rusă, pentru un acces sporit.

Veaceslav Mulear, coordonator de Program Sănătatea LGBT de la Centrul de informații GENDERDOC-M, a mulțumit „pentru munca enormă și abordarea complexă tematică a filmulețelor, în care s-a ținut cont și de specificul comunității LGBT”. În opinia sa, acestea pot fi folosite atât de profesori, organizații și societatea civilă, cât și vizionate de tineri „pentru că sunt pe înțelesul lor”.  

Lansarea filmulețelor a avut loc în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului la informații incluzive despre sexualitate și drepturile sexuale: abordare bazată pe artă”, realizat în parteneriat cu Karolinska Institutet și finanțat de Swedish Institute în cadrul programului Creative Force.

Informații de acces:

Acces la setul de filmulețe animate la tema sexualității și drepturilor sexuale pe platforma YouTube: https://www.youtube.com/playlist?list=PLejwvuY0eTV2xSIxk5pPfskU9oXoN5BDh

Site-ul AMAZE: https://amaze.org/romanian/

Înregistrarea video a evenimentului https://www.youtube.com/watch?v=ahgWEiaBVsE