„Integrarea dimensiunii de gen în strategiile locale”, o nouă nstruire online pentru reprezentantele și reprezentanții OSC-urilor și APL din 12 comunități ale raioanelor Cahul și Ungheni



Peste 40 de reprezentante și reprezentanți ai administrațiilor publice locale, consiliere locale și reprezentanți și reprezentante ale OSC-urilor din 12 comunități ale raioanelor Cahul și Ungheni s-au reunit, 24 mai 2021, pentru o nouă instruire online de două zile, axată pe integrarea dimensiunii de gen în strategiile locale. Cele 12 localități din raionul Cahul – comunele Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zârnești și orașul Cahul, și raionul Ungheni – comunele Mănoilești, Măcărești, Pârlița, Rădenii Vechi, Zagarancea și orașul Ungheni, sunt partenere ale proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”.

Proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” este realizat de către IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, și a fost lansat, în cadrul unui eveniment desfășurat la începutul anului 2021.

În debutul instruirii, Managera de Program UN Women, Polina Panainte, a evidențiat necesitatea organizării unor astfel de instruiri: „Ceea ce facem în aceste zile este foarte important – noi vrem să ne asigurăm că strategiile locale, care sunt documente de bază ce dau tonul și direcția dezvoltării comunităților, sunt sensibile la dimensiunea gen”. „Ne dorim ca obiectivele acestor strategii să ia în calcul care sunt necesitățile femeilor și bărbaților, ale fetelor și băieților. Este important să învățăm cum să identificăm aceste necesități și cum să colectăm datele din comunitate, astfel încât să fie elaborați indicatori și realizate acțiuni care să conducă la ameliorarea situației și contribuie la promovarea femeilor în viața socio-economică a societății”, a afirmat Polina Panainte.

„Subiectele pe care le abordăm în cadrul unor asemenea instruiri sunt esențiale și faptul că sunteți interesate de acestea denotă deschiderea de a lucra în continuare împreună. Ne dorim să puneți la dispoziție în acest proces de învățare toată experiența și cunoștințele pe care le-ați acumulat și să le valorificăm pentru ca ulterior strategiile de dezvoltare locală să fie adaptate la dimensiunea de gen”, a subliniat Carolina Buzdugan, Manageră de proiecte, Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”.

Subiectele discutate în cadrul instruirii s-au referit la analiza de gen a comunității, domenii de analiză, profilul comunității sensibil la gen, identificarea necesităților de gen, analiza de gen a elementelor strategiei locale: viziunea, misiunea, valorile și principiile.

Expertele în domeniul gender din cadrul instruirii au specificat faptul că este crucial ca participantele și participanții să înțeleagă că scopul implicării în proiect este să poată face la modul practic modificări la strategiile de dezvoltare locală în așa fel încât în aceste documente strategice să se regăsească și principii axate pe egalitatea de gen și respectarea drepturilor omului.

Subiectele discutate în cea de-a doua zi a instruirii s-au referit la analiza de gen a strategiilor locale, analiza planului de acțiuni pentru implementarea documentelor strategice ale comunității și elaborarea planurilor sensibile la gen. De asemenea, participantele și participanții au beneficiat de recomandări practice și sugestii de la expertele instruirii.

Aceste serii de instruiri sunt adresate Platformei comune a femeilor active din raioanele Cahul și Ungheni, inițiată, la 26 aprilie 2021, în cadrul unui eveniment online desfășurat sub auspiciile proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”.

#EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Această activitate este realizată de către IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.