EU Debates Cafe: Cum putem dezvolta mobilitatea urbană în municipiul Chișinău



Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) în parteneriat cu Privesc.EU și cu suportul Fundației Hanns Seidel a organizat marți, 22 septembrie 2020, cea de a opta videoconferință #EUDebatesCafe în regim on-line, dedicată mobilității urbane în municipiul Chișinău

Invitații la eveniment, care a fost moderat de Stanislav Ghilețchi, Director adjunct IPRE, s-au referit la intervențiile prioritare în politicile de transport din municipiul Chișinău, care sunt cele mai importante măsuri pentru promovarea creșterii urbane compacte și conectate, posibilitatea creșterii mobilității fără a crește emisiile de carbon, poluarea și congestia, care sunt soluțiile de finanțare pentru o mobilitate urbană durabilă, precum și cum ar putea fi cetățenii implicați mai mult în dezvoltarea politicilor de transport.

În continuare vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.

Victor Chironda, Viceprimar al Municipiului Chișinău: „Noi suntem acum într-o situație în care din ce avem trebuie să facem maximum posibil ca să îmbunătățim situația. Nu vorbim acum de planurile pe termen lung, pentru că sunt abia la etapa de elaborare, când stabilim strategiile de dezvoltare. La moment, noi avem trei mari probleme legate de mobilitate. În primul rând avem o mobilitate orientată foarte mult pe automobilul privat. Aceasta generează alte probleme – ambuteiaje, lipsa locurilor de parcare, presiune pe sistemul de infrastructură sau poluarea aerului. A doua problemă este legată de transportul public subdezvoltat, care nu oferă servicii calitative astfel încât oamenii să se simtă motivați să-l folosească. Aceasta nu permite să facilităm trecerea de la transportul public focusat pe automobil la unul multimodal. A treia problemă ar fi cea a infrastructurii pietonale și lipsa totală a transportului alternativ. Deci, deplasare prin oraș este un chin, fie pe jos, fie cu bicicleta sau trotineta electrică. Obiectivele noastre actualmente pe termen scurt și mediu sunt de a focusa eforturile pe îmbunătățirea transportului public, asigurarea unui minim necesar și conexiune minimă. Doi, îmbunătățirea minimă a infrastructurii trotuarelor pentru a asigura un minim de calitate de circulație a cetățenilor. Și trei – dezvoltarea unei infrastructuri pentru transport alternativ. La moment suntem în testarea acestor soluții și sper în curând să trecem la planificarea și implementarea proiectelor mari”.

Cristina Voroneanu, Coordonatoare proiecte și cercetare, Primăria Mea: „Dacă vorbim despre necesitățile cetățenilor o să mă întorc puțin în trecut, înainte de campania electorală din 2019, atunci când organizația în care activez a desfășurat un sondaj. Una din întrebările acestuia a fost care sunt problemele prioritare pentru municipiul Chișinău. Ulterior am făcut un top al acestor priorități, iar transportul public a fost pe locul trei. Acest sondaj reflectă că oamenii își doresc să aibă suficiente unități de transport ca să poată să se deplaseze. În special, aceasta se observă în suburbii, iar oamenii vor să știe concret cât timp să aștepte în stații. Dar, pe lângă aceasta, oamenii vor să aibă niște unități confortabile, care sunt accesibile pentru toți, inclusiv pentru persoanele în vârstă sau cele cu necesități speciale. Din experiența noastră, noi știm că după ce aceste aspecte sunt implementate oamenii devin mult mai pozitivi atât față de administrația publică, cât și față de alți cetățeni”.

Andrei Tudos, activist civic și administratorul paginii Orașul pentru Oameni: „Chișinăuienii au nevoie de o altă politică de mobilitate, decât cea care s-a aplicat până acum, care a fost lăsată la îndemâna cetățenilor. În general, metoda de a călători zilnic este aleasă după trei factori: preț, confort și viteza de deplasare. Deci, atunci când în transportul public suferă viteza și confortul, omul alege mașina proprie. Atunci când un biciclist nu simte confort în trafic, dar vrea să ajungă repede, el iarăși alege mașina. Din fericire, Chișinăul are deja o rețea de transport public, doar că ea trebuie îmbunătățită, modernizată. Avem nevoie de unități de transport noi, de benzi dedicate pentru acestea. Deci, noi nu avem nevoie acum să căutăm soluții science fiction (fantastice), gen metrou, doar să punem la punct și să modernizăm ceea ce avem. Se observă o tendință corectă în primii pași pe care i-a făcut primăria în ultimii ani, cum ar fi crearea unei benzi dedicate, lucrul asupra tichetării electronice sau regândirea tuturor lucrurilor de transport public. Mai este de lucru de exemplu la parcările de la periferii, unde lumea va veni din suburbii cu mașinile și va urca cu biletul de la parcare în troleibuz. Să nu uităm de mersul pe jos, care este unul din cele mai sustenabile și verzi mijloace de transport. Iar, pentru aceasta trebuie, cum au menționat alți vorbitori, să facem trotuare accesibile și sigure, rampe de acces etc. În fine, trebuie să înțelegem că nu doar mașina este un mijloc de transport”.

Victoria Boțan, Asociația „Motivație”: „Dacă vorbim de grupurile cu mobilitate redusă atunci alegerea deplasării cu automobilul propriu este o provocare, pentru că sunt persoane cu dizabilități care au dreptul să procure un automobil adaptat necesităților, dar problema este că multe persoane nu au unde să învețe să conducă asemenea automobile. Dacă e să vorbim despre transportul public aici tot sunt multe provocări. În primul rând, microbuzele din capitală nu sunt adaptate la necesitățile persoanelor din grupul cu mobilitate redusă. Sunt unele troleibuze adaptate acestor nevoi, dar ele nu ajung în toate sectoarele, iar unele persoane sunt nevoite să schimbe mai multe unități de transport. Eu personal tot am o problemă locomotorie și mă strădui să utilizez troleibuzele mai noi, în care este foarte ușor să urci și să cobori. La fel e vorba de companiile de taxi, care sunt obligate conform legislației să aibă mașini adaptate peroanelor cu dezabilități. Cu toate acestea, la moment în Chișinău există doar câteva servicii de taxi, care oferă aceste mașini. Una din recomandări ține de faptul că problema accesibilității să fie soluționată încă din momentul semnării unui contract de achiziționare a mijloacelor de transport public, astfel ca acesta să fie adaptat necesităților persoanelor cu mobilitate redusă”.

Pentru mai multe detalii puteți urmări înregistrarea video a evenimentului aici.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „EU DEBATES CAFÉ: Avansarea cunoașterii și expertizei privind instituțiile și politicile UE în Republica Moldova”, implementat de IPRE în cooperare cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova și cu sprijinul  financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.