Festivalul Voluntarilor, ediția a XI-a



În fiecare an, pe data de 5 decembrie, sărbătorim „Ziua Internațională a Voluntarilor”. În acest fel, împărtășim valorile voluntariatului, celebrăm efortul și bucuria pe care au adus-o în sufletele celor nevoiași de-a lungul întregului an. Așadar, an de an Fundația de Binefacere Caritas Moldova organizează „Festivalului Voluntarilor” și a ajuns deja la cea de-a XI-a ediție.

Festivalul s-a desfășurat pe data de 14 decembrie 2019 și în cadrul acestuia au participat peste 100 de persoane.

Toți voluntarii ai Caritas Moldova, din întreaga țară, au prezentat toate activitățile și realizările lor pe tot parcursul anului, iar activi și cu inițiativă s-au ales cu premii.

Ne-au onorat cu prezența, dar și cu cuvinte de salut și felicitare mai mulți invitați, precum:

Excelența Sa, Episcop de Chișinău Anton Coșa

Don Cesare, vicar general,

Părintele Maximiliano

Edward Lucaci, Președinte Caritas Moldova.

 

În discursul Său, Excelența Sa a menționat: „Astăzi Caritas-ul nostru și-a adunat voluntarii pentru a sărbători împreună o zi a recunoștinței față de generozitatea cu care au însoțit anumite inițiative ale sale.”

„Festivalului Voluntarilor” este cel mai important eveniment dedicat tinerilor implicaţi în activităţi civice în cadrul proiectelor implementate de Caritas Moldova și constituie o platformă excelentă de dialog între voluntarii activi de pe ambele maluri ale Nistrului.

Vă mulțumim, dragi voluntari pentru toate lucrurile minunate pe care le faceți, pentru toată energia implicarea și dăruirea, sunteți exemplul perfect al faptului că transformarea vine prin implicare!