Acţiuni în susţinerea sinistraţiilor



Operatorul de telefonie mobilă Moldcell a lansat astăzi, 9 iulie 2010, două campanii de susţinere a persoanelor aflate în zonele afectate de inundaţii.

Moldcell oferă o susţinere cu efect imediat atât celor care au suferit de pe urma inundaţiilor, precum şi tuturor persoanelor implicate în procesul de depăşire a calamităţii şi înlăturare a urmărilor ei dramatice. Astfel, în perioada 9 – 25 iulie, toţi clienţii Moldcell, aflaţi în raioanele afectate de inundaţii*, vor beneficia de comunicare mobilă gratuită, în volum de până la 100 minute în reţea, zilnic. Lista detaliată a localităţilor, conţinând satele, comunele şi oraşele în care li se oferă comunicare gratuită va fi reînnoită zilnic pe site-ul corporativ Moldcell, în baza informaţiei oficiale oferite de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI a Republicii Moldova şi afişate pe www.dse.md.

De asemenea, compania Moldcell a alocat două numere scurte prin intermediul cărora abonaţii operatorului au posibilitatea de a contribui la susţinerea sinistraţilor din Republica Moldova donând prin SMS o anumită sumă de bani:

  • Expediind un SMS fără conţinut la numărul 9490, abonaţii Moldcell îşi exprimă acordul de a dona 10 lei din contul GSM;
  • Expediind un SMS fără conţinut la numărul 9491, abonaţii Moldcell îşi exprimă acordul de a dona 100 de lei din contul GSM.

Banii adunaţi în perioada 9-25 iulie 2010, vor fi transferaţi de către operator pe contul bancar în lei instituit de autorităţi pentru susţinerea persoanelor aflate în zonele afectate de inundaţii.

*Notă: lista localităţilor în care se va oferi comunicare mobilă gratuită în reţea a fost stabilită în baza listei oficiale oferite de către Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI pe data de 8 iulie, 2010 şi în baza posibilităţilor tehnice ale operatorului.  Zonele enumerate sunt determinate de indicatorii ce ţin de acoperire definiţi de operator, nu depind de hotarele reale şi pot varia. Comunicarea mobilă gratuită se va oferi în regiunile ce se află în aria de acoperire a celulelor definite.

Comunicat de presă