Pentru prima data in 20 de ani, mai mult de o treime dintre romani au incredere in organizatiile neguvernamentale



Intr-un context economico-social nefavorabil, pentru prima data in 20 de ani, mai mult de o treime dintre romani au incredere in organizatiile neguvernamentale. Nivelul lor de incredere este direct influentat de nivelul educatiei si veniturile obtinute.

Dupa 20 de ani de societate civila in Romania si peste 1 miliard de Euro investiti in comunitate de catre organizatiile neguvernamentale a venit timpul realizarii unui bilant de activitate al sectorului neguvernamental romanesc.

Sectorul neguvernamental este unul dintre cei mai importanti actori ai vietii socio – economice, contribuind direct la rezolvarea problemelor critice cu care se confrunta societatea romaneasca si avand un potential urias de creare de noi locuri de munca pentru grupurile vulnerabile. De aceea, la 20 de ani de la nasterea organizatiilor neguvernamentale este important sa cercetam starea sectorului neguvernamental si impreuna cu statul sa gasim solutii pentru dezvoltarea societatii civile romanesti”, a declarat Ionut Sibian, Director Executiv al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Peste 26% din cetatenii Romaniei declara ca au incredere in organizatiile neguvernamentale, iar 6% dintre ei au foarte multa incredere. Populatia care menifesta cel mai inalt grad de incredere se incadreaza in categoria de varsta 30 – 44 de ani, sunt absolventi de invatamant superior, au venituri mari - peste 1960 Ron pe luna si provin din orase de dimensiuni medii, se arata intr-un comunicat de presa remis de catre FDSC.

Evolutia increderii in ONG-uri se mentine intr-un trend ascendent, din anul 2001, cand nivelul de incredere atingea valoarea de 13%, ajungand pana in prezent la 32%.

Cele mai cunoscute organizatii neguvernamentale in randul populatiei sunt cele din domenii precum social, educatie, mediu, democratie si drepturile omului. UNICEF, Salvati Copiii, Crucea Rosie, Green Peace, Caritas, Pro Democratia, AIESEC si SMURD sunt considerate a fi cele mai utile ONG-uri.

Aproximativ jumatate dintre cetateni (48%) cunosc faptul ca sistemul fiscal le permite directionarea a 2% din impozitul pe venitul anual catre organizatiile neguvernamentale, dar doar 17% au pus in aplicare acest mecanism.

Profilul cetateanului care directioneaza 2% din impozitul pe venitul anual catre un ONG se contureaza in urmatorul tipar: absolvent de colegiu sau facultate, cu varsta cuprinsa intre 30 si 44 de ani, aflat intr-o functie de conducere, cu un venit peste 1950 ron lunar, avand rezidenta in orase cu 50.000 pana la 200.000 de locuitori din Transilvania sau Bucuresti.

50% dintre cetateni sunt sau au fost membri ai cel putin unei organizatii, iar 23% fac parte din organizatii neguvernamentale, altele decat sindicate, asociatii de proprietari, partide politice. Organizatiile care au pierdut cei mai multi membri de-a lungul timpului sunt sindicatele. 11% dintre respondenti au declarat ca sunt membri, in timp ce 20% au fost, dar nu mai sunt.

Comportamentul civic si filantropic este manifestat in Romania mai ales prin donatii la biserica(33% dintre respondenti alegand in mod repetat aceasta metoda de implicare) si in unele cazuri prin munca in comunitate (pentru 15% dintre romani). Doar 3% dintre persoanele intervievate declara ca au facut voluntariat in repetate randuri pentru organizatii neguvernamentale, in timp ce 27% dintre romani au jucat in mod repetat la loterie,

Datele prezentate reprezinta rezultatul unei cercetari cantitative de tip omnibus realizata in randul cetatenilor, pe un esantion reprezentativ la nivel national, derulata de Mercury Research la comanda FDSC. Esantionul este de tip probabilist multistadial, stratificat dupa regiunea de dezvoltare si tipul de localitate, reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei. Esantionul final este de 1196 persoane, eroarea maxima de esantionare fiind de ±2,9%. Culegerea datelor s-a facut in intervalul 13-26 februarie 2010.

Cercetarea realizata face parte din proiectul „Catalogul Societatii Civile” implementat de FDSC si finantat de Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe si reprezinta un prim pas in realizarea unei studiu de analiza asupra sectorului neguvernamental din Romania. Pe langa certarea de tip omnibus, studiul va avea la baza si alte instrumente de cercetare precum: baromentru de opinie in randul liderior ONG, focus grup-uri, interviuri, analize baze de date etc. 

 

http://www.stiriong.ro