Asociația ECOU va crea Comitete Cetățenești de Participare și va facilita adoptarea bugetării participative în satele Alexandru Ioan Cuza și Vadul lui Isac din raionul Cahul



Articol adaugat de: Asociatia ECOU

Actualmente în Republica Moldova există un cadru legal necesar asigurării unui proces decizional transparent şi participativ, însă acesta nu funcţionează eficient la nivel local. În marea majoritate a comunităților locale nu există mecanisme de participare cetățenească la luarea deciziilor, elaborarea politicilor și bugetelor publice locale. Totodată, se atestă un grad insuficient de implicare pro-activă a societății civile și a cetățenilor în acest proces.

În acest context, Asociația ECOU implementează proiectul “Împreună cu cetățenii pentru o mai bună guvernare a satelor Alexandru Ioan Cuza și Vadul lui Isac”, prin care va fi creat și lansat un mecanism de participare cetățenească la nivel local – Comitetele Cetățenești de Participare. Datorită acestui mecanism va crește gradul de incluziune și participare a OSC, grupurilor locale de inițiative, a cetățenilor, inclusiv a femeilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități și altor grupuri vulnerabile, în procesul decizional al APL și de formulare a politicilor locale.

De asemenea, APL din satele Alexandru Ioan Cuza și Vadul lui Isac vor beneficia de suportul Asociației ECOU și a Comitetelor Cetățenești de Participare în vederea adoptării bugetării participative ca mecanism durabil de responsabilitate socială. În acest sens, va fi facilitată preluarea experienței APL din comuna Cucoara și satul Slobozia Mare, va fi elaborat și propus spre aprobarea consiliilor locale Regulamentul de bugetare participativă și va fi desfășurată o acțiune-pilot bazată pe bugetarea participativă, cu cofinanțare din partea Asociației ECOU.

Totodată, echipa de proiect și comitetele de participare vor informa și mobiliza cetățenii, inclusiv pe cei din diasporă, să participe activ în pocesul de bugetare participativă, dar și în consultările publice privind proiectul de buget local pentru anul 2024.

*****************************************

Acest articol a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „EU4Accountability – Societatea civilă împuternicită pentru o mai mare responsabilitate socială în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene. Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale “ECOU” este beneficiară de grant  și implementează proiectul “Împreună cu cetățenii pentru o mai bună guvernare a satelor Alexandru Ioan Cuza și Vadul lui Isac”.

 

telegram