(Video) Activitatea Procuraturii pe cauze de rezonanță în anii 2020-2021



Activitatea Procuraturii în anii 2020-2021 pe cauze de rezonanță a fost una cel puțin modestă. Aceasta este concluzia principală a juriștior Institutului pentru Politici și Reforme Europene, expusă într-un material video infromativ.

Autorii constată o lipsă de acțiune pe dosare de rezonanță, în care sunt vizate persoane publice, inclusiv nume controversate cum ar fi Veaceslav Platon. Deși au fost întrunite toate condițiile de aplicare a măsurilor preventive față de Platon, acestea nu au fost realizate și persoana a reușit să plece peste hotare. La fel s-a întâmplat și cu multiplele sesizări la Procuratură privind ilegalitățile admise de fostul președinte Igor Dodon, pe care așa și nu au fost inițiate cauze penale. De asemenea, Procuratura nu a progresat nici pe dosarele fraudei bancare.

În acest sens, experții IPRE recomandă Consiliului Superior al Procurorilor să analizeze minuțios activitatea Procurorului General și a organelor Procuraturii din ultimul un an și jumătate. În special, să atragă atenția la modul în care s-au gestionat dosarele de rezonanță, în care sunt vizate persoane controversate precum Platon, Șor, Plahotniuc, Dodon.

Iar organele Procuraturii și alte autorități naționale competente sunt îndemnate să întreprindă mai multe eforturi în cooperarea internațională în ceea ce privește schimbul de date, crearea grupurilor comune de investigație, repatrierea bunurilor, dar și extrădarea persoanelor care se eschivează de la urmărirea penală.

Mai multe detalii despre opinia experților IPRE referitor la activitatea Procuraturii în anii 2020-2021 pe cauze de rezonanță vă rugăm să aflați de aici.

Acest material video a fost elaborat în perioada 20-28 septembrie 2021, în cadrul proiectului „Sporirea rezilienței față de cleptocrația sistemică din Republica Moldova”, implementat de IPRE în parteneriat cu Comunitatea WatchDog.md și susținut financiar de Fundația Soros Moldova. Conținutul materialului video reprezintă opinia experților IPRE responsabili de elaborarea acesteia și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros Moldova.