Sute de mii de euro urmează a fi investiți în dezvoltarea comunităților din Regiunea de Dezvoltare Sud



1595013740 prima siteA finalizat procesul de selectare a proiectelor participante la Programul de Granturi Locale (PGL) din Regiunea de Dezvoltare Sud, lansat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Astfel, în rezultatul tuturor etapelor de evaluare, au fost selectate 15 proiecte care urmează a fi finanțate prin intermediul PGL. Proiectele selectate sunt clasificate în trei categorii: proiecte mici cu un buget de până la 10 mii euro; proiecte medii – până la 30 mii euro și proiecte mari – până la 50 mii euro.
Ținând cont de domeniile prioritare de intervenție, 3 proiecte vizează abilitarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la investițiile în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare, 6 – managementul deșeurilor, 2 –mediu și schimbări climatice, 4 – eficiența energetică. Suma totală a granturilor selectate este de 527 595 euro cu contribuții locale de circa 107 283 euro. Proiectele vor fi implementate în raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Cimișlia, Căușeni și Taraclia.

Lista integrală a proiectelor o puteți vedea aici.

Precizăm că Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) în cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021).
În RDS (Regiunea de Dezvoltare Sud) programul a fost lansat la 18 noiembrie 2019 urmărind scopul de abilitare a cetățenilor regiunii și consolidarea legăturilor între principalii actori comunitari: organizații ale societății civile (OSC), cetățeni și APL în prestarea serviciilor publice locale.

Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
În Regiunea de Dezvoltare Sud, partener al proiectului este CRAION CONTACT-Cahul, care implementează proiectul „Suport în abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud” în raioanele Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Basarabeasca, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia, în perioada octombrie 2019 – septembrie2021.

 Pentru a vizualiza aria geografică de acoperire a proiectelor vă îndemnăm să urmăriți 
 https://www.eu4civilsociety.md/ro/news/uniunea-europeana-a-aprobat-lista-proiectelor-selectate-pentru-finan-are-in-cadrul-programului-de-granturi-locale-din-regiunea-de-dezvoltare-sud