Şanse egale la educaţia timpurie pentru toţi copiii



Vineri, 6 noiembrie 2009, în or. Ungheni a avut loc lansarea proiectului “Şanse egale la educaţia timpurie pentru toţi copiii”, al cărui scop este deschiderea primei grădiniţe incluzive din Republica Moldova.

Proiectul este implementat de către Asociaţia “Sprijin ţi Speranţă”, Ungheni, iniţiativa căreia a fost posibilă cu sprijinul Asociaţiei pentru Caritate şi Asistenţă Socială “ACASA”, a Primăriei Ungheni, Fundaţiei Janivo, Olanda precum şi a altor donatori externi.

La moment, proiectul este la etapa de efectuare a lucrărilor de reparaţie a edificiului. Urmează să se recruteze, selecteze şi angajeze personalul şi echipa de specialişti, după care va fi selectat un grup de beneficiari şi se va elabora metodologia de lucru şi programul de activitate.

Este de menţionat faptul că proiectul este susţinut în special de Primăria oraşului Ungheni, care este implicata atît în procesul de implementare (dezvoltarea  infrastructurii, asigurarea spaţiului necesar pentru grădiniţă) precum şi în procesul de colectare de fonduri pentru respectivul proiect. În acest sens, primăria a reuşit să identifice potenţiali donatori şi să obţină suma de 134.000 Euro. Din cele menţionate de către Alexandru Ambros, Primar al or. Ungheni,  timp de 2 ani, contribuţia Primăriei în dezvoltarea Grădiniţei va constitui 5.000.000 lei. Contribuţia va fi direcţionată pentru lucrările de reparaţie, procurarea echipamentului, materialelor de lucru şi salarizarea personalului.

La eveniment au fost prezenţi primarul oraşului Ungheni, Dnul Alexandru Ambros, Dna Iulia Panico, de la Direcţia generală de Învăţămînt, Tineret şi Sport, Ungheni, precum şi manageri ai Instituţiilor şcolare şi preşcolare din Ungheni care, în cadrul proiectului vor figura în calitate de parteneri.

Prezentarea proiectului a provocat multe discuţii care au avut scopul de a genera idei şi soluţii pentru poprirea implicării părinţilor, structurilor de stat, instituţiilor educaţionale, pentru identificarea noilor parteneri din comunitate precum şi pentru îmbunătăţirea procesului de funcţionare al Grădiniţei.

Proiectul a trezit entuziasm, speranţă şi încredere ca copiii cu probleme de sănătate vor avea o şansă pentru un viitor mai bun, precum si mai multe oportunităţi de integrare socială.

Asociaţia pentru Caritate şi Asistenţă Socială ACASA

www.acasarm.net

Articol adaugat de: Iulian Ciobanu
Alte articole de la acest autor: