Asociația pentru Justiție Penală Participativă continuă instruirea consilierilor de probațiune pe segmentul referatului presentințial



Consilierii de probațiune din cadrul birourilor teritoriale de probațiune din Republica Moldova au participat la o instruire pe tema „Abordarea holistică în procesul întocmirii referatului presentințial (formare de formatori)”. Trainingul a avut loc în perioada 27-28 februarie 2019 și a fost organizat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă (AJPP), în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune (INP).

52806634 780606188983679 154835615425232896 n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În deschiderea evenimentului, Andrei Iavorschi, director al INP, a salutat eforturile comune ale partenerilor depuse la dezvoltarea instituției probațiunii din Republica Moldova și a menționat că îmbunătățirea calității referatului presentințial este extrem de oportună, reieșind din rolul acestuia în cadrul procesului penal.

Totodată, Augustina Holban-Bolocan, președinta AJPP, consideră că sistemul de probațiune trebuie consolidat, or, practica altor state europene demonstrează că probațiunea este o parte integrantă importantă a sistemului de justiție penală, deoarece resocializarea/reintegrarea făptuitorului contribuie la diminuarea ratei recidivei. 

Timp de două zile, cei peste 30 de participanți la curs au fost implicați atât în instruire teoretică, cât și în activități practice, fiind ghidați de dr. Gabriel Oancea, lector asociat în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, cu experiență vastă în domeniul probațiunii din România.

Potrivit expertului român, referatul presentinţial este o carte de vizită a serviciului de probaţiune în relația cu persoanele care se vor afla în evidență, dar și în relația cu judecătorii, procurorii, organul de urmărire penală, de aceea produsul livrat trebuie să fie calitativ, căci spune mult despre profesionalism și nivelul de pregătire a instituției propriu-zise.

Pe parcursul anului 2019, Asociația pentru Justiție Penală Participativă va continua familiarizarea și instruirea specialiștilor din domeniul probațiunii în cadrul proiectului „Referatul presentințial în calitate de element-cheie al probațiunii presentințiale în Republica Moldova (a doua etapă de implementare)”, susținut financiar de Ambasada Olandei.