A treisprezecea toamnă la ȘSAJ: o diversitate de cursuri, provocări și oameni



IMG 2018Cea de-a treisprezecea promoție de studenți a pășit luni, 10 septembrie, pragul Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, iar odată cu aceasta ei au pășit și într-o nouă lume – cea a profesioniștilor mass-media. Ce-i drept, oficial acest lucru se va întâmpla tocmai vara viitoare. Până atunci, însă, îi așteaptă o diversitate de cursuri, de provocări și de oameni interesanți, între care și instructorii Școlii, care au venit luni ca să-i salute pe viitorii discipoli și să le ureze mult curaj.

„Curajul” a fost unul dintre cuvintele-cheie și în mesajele instructorilor, și în cele ale absolvenților, care au venit să-i salute pe „bobocii” anului 2018-2019. Sorina Ștefârță, directoarea Școlii, i-a felicitat pe proaspeții studenți și le-a dorit tenacitate, verticalitate și multă răbdare atât pe durata studiilor, cât și – mai ales – după absolvire, atunci când se vor încadra în mașinăria mass-media. Ea i-a încurajat să profite la maximum de experiența profesioniștilor din varii domenii, pe care îi vor cunoaște la școală, și să fie cât mai deschiși inovațiilor, pe care se va pune accentul în acest an la ȘSAJ. Continuându-i gândul, Liliana Barbăroșie, reporteră la Radio „Europa Liberă”, absolventă a primei promoții a ȘSAJ, dar și instructoarea de Jurnalism radio, i-a asigurat pe studenți de susținerea plenară a instructorilor, deopotrivă în timpul studiilor și după încheierea lor. Totodată, ea a ținut să menționeze despre diferența dintre jurnalismul de tip mercenar și cel obiectiv, de calitate, adăugând că integritatea și imparțialitatea sunt prioritare.

Și Nadine Gogu, directoare executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, a scos în evidență importanța respectării deontologiei profesionale. „În contextul unei societăți divizate, caracterul etic și responsabil al actului jurnalistic este mai mult decât important. La cursul de Etică și Diversitate vom propune, împreună soluții pentru corijarea neajunsurilor din mass-media de astăzi”, a spus ea.

La rândul său, Elena Cioina, titulara cursului de Jurnalism social și editoră la platforma www.E-Sănătate.md, i-a îndemnat pe studenți să aibă încredere în forțele proprii și să nu se lase niciodată dezamăgiți: „Este o profesie pe cât de captivantă și motivantă, pe atât de plină de provocări. Dar, atunci când o veți îndrăgi, o veți practica cu multă plăcere”. Ideea a fost susținută de Cristian Jardan, director al portalului Unimedia.info, de asemenea absolvent și, mai nou, instructor al ȘSAJ. El le-a vorbit tinerilor despre posibilitățile crescânde pe care le-au adus în activitatea de jurnalist noile tehnologii, printre cele mai accesibile fiind deja obișnuitul telefon mobil. Rolul tehnologiilor a fost recunoscut și de Cristina Mogâldea, șefa Departamentului Media Azi și Cercetare al CJI. Totuși, în calitate de instructoare a cursului de Stilistică a limbii române, Cristina a spus că, indiferent dacă se întâmplă la radio, TV sau online, „greșelile de limbă sunt impardonabile”. Drept urmare, ea a promis un curs captivant și foarte util.

Au venit să-și salute viitorii colegi și foștii studenți. Absolvenții promoției 2017-2018, Andrei Cebotari și Alexandra Bodarev, au vorbit despre experiența trăită de ei la ȘSAJ, dar și despre felul în care această școală le-a schimbat viața.

Școala de Studii Avansate în Jurnalism este un program de formare profesională al CJI, lansat în toamna anului 2006 cu scopul de a instrui jurnaliști calitativ noi pentru piața mass-media din Republica Moldova. De atunci, Școala numără peste 170 de absolvenți, mulți dintre ei devenind nume sonore în domeniu.