Avocatul Poporului a dispus instituirea Comisiei de selectare a membrilor Consiliului de experţi pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi



Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a semnat o dispoziţie privind instituirea Comisiei de selectare a candidaţilor pentru calitatea de membru al Consiliului de experţi în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, care va monitoriza implementarea Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.

Comisia de selectare este creată în corespundere cu Regulamentul cu privire la activitatea Consiliului de Experți în cadrul Oficiului Avocatului Poporului pentru monitorizarea implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, adoptat de Avocatul Poporului pe 30 decembrie 2015. Consiliul de experți urmează a fi instituit pentru a acorda consultanță și asistență Oficiului Avocatului Poporului în procesul de monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, de promovare și  protejare a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

În componenţa Comisiei de selectare vor intra Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai; preşedintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea; managerul de program Tdh Moldova, membru al Comitetului ONU împotriva torturii, Ana Racu; asociatul pentru comunicare în cadrul Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Xenia Siminciuc; doctorul habilitat în drept, profesorul universitar, Alexandru Arseni.

Comisia de selectare urmează să se convoace într-o primă şedinţă după care, printr-un comunicat plasat pe site-ul ombudsman.md, se va anunţa despre demararea procedurii de înaintare a candidaturilor pentru poziţia de membru al Consiliului de experţi. Dosarele candidaţilor vor fi prezentate în decurs de 30 de zile de la data anunţării concursului. Printr-un alt comunicat se vor face publice rezultatele concursului de selectare. Criteriile de eligibilitate şi condiţiile de participare la concurs sunt stipulate în Regulamentul cu privire la activitatea Consiliului de Experți în cadrul Oficiului Avocatului Poporului pentru monitorizarea implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.