Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 165

De ce se da mita la judecatorie?



Coruptia este un fenomen obisnuit in instantele de judecata, arata rezultatele unui sondaj de opinie realizat in raioanele Anenii-Noi si Ialoveni. Circa de 70% dintre respondentii din Anenii-Noi si 57% dintre respondentii din Ialoveni acuza cazuri de coruptie in institutiile justitiei. Studiul sociologic s-a desfasurat pe o perioada de 3 luni, fiind realizat de Initiativa Social-Rurala (ISR).

Dintre cei care s-au confruntat cu cazuri de coruptie, 41% au facut referire la procese civile, iar 38% – la cele penale. Platile neoficiale pentru solutionarea litigiilor in instantele de judecata se ofera de regula intermediarilor, sau direct avocatilor si judecatorilor. Astfel, potrivit sondajului, in raionul Ialoveni 54% dintre respondenti au marturisit ca se da mita intermediarilor, 34% - avocatilor si 9% - direct judecatorului. În raionul Anenii-Noi tabloul coruptiei este asemanator: 51% dau mita intermediarilor, 38% avocatilor si 11% judecatorului.

Studiul a mai aratat ca printre principalele cauze ale coruptiei sunt salariile mici, presiunea superiorilor, lacunele in legislatie, nepedepsirea celor vinovati si lipsa transparentei. Rezultatele studiului au fost sintetizate intr-un raport, care contine recomandari elaborate de experti, iar ulterior a fost prezentat reprezentantilor judecatoriilor vizate. Acestia din urma au subliniat ca, pe langa salariile mici si volumul mare de lucru, una din cauzele coruptiei este ca cetatenii nu sunt informati despre procedurile legale al unui act de justitie, care necesita timp, si pe care motiv cetatenii ajung sa fie manipulati.

Expertii afirma, la randul lor, ca raportul este alarmant prin rezultatele si constatarile sale si pune sub semnul intrebarii respectarea principiului independentei judecatorului si neadmiterea imixtiunii la infaptuirea justitiei. În opinia expertilor, instantele de judecata nu sunt independente si continua sa se afle sub presiunea unor persoane influente, atat sub aspect politic, cat si economic.

Initiativa Social-Rurala (ISR) activeaza in cadrul Proiectului „Parteneriat anti-coruptie si Campania de promovare a eforturilor anti-coruptie” a inceput in Februarie 2008 si este implementat cu suportul Programului Consolidarea Capacitatii de Monitorizare a Societatii Civile in Moldova” (SCSMCM), beneficiind de grantul acordat de Guvernul Statelor Unite prin Corporatia Provocarilor Mileniumului si administrat de Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID). SCSMCM este implementata de Academia pentru Dezvoltare Educationala (AED).

 

Persoana de contact:

Maria Brodesco, director de proiect ISR

Tel/Fax: +373 79471568

E-mail: mariabrodesco@yahoo.com