Voluntari internaționali implicați în proiecte comunitare din R. Moldova!



În perioada 1 – 19 august 2015 Asociația de Caritate „The Moldova Project” (TMP) va desfășura 2 proiecte sociale cu implicarea a peste 30 de voluntari internaționali din Marea Britanie, SUA, Norvegia și Olanda.

Proiectele au drept scop  îmbunătățirea calității vieții a familiilor vulnerabile din țară și oferirea clipelor de neuitat copiilor dezavantajați.

În primele 10 zile a proiectului 15 voluntari vor lucra în satele Ciuciuleni și Bobeica din r-ul Hîncești pentru a repara, construi și îmbunătăți condițiile de trai a 9 familii social-vulnerabile cu mulți copii. Astfel voluntarii împreună cu membrii familiei vor lucra împreună zi de zi pentru a finisa lucrările de construcție/reparație planificate.  Asociația va pune la dispoziția familiilor toate materialele de construcție necesare pentru realizarea acestui proiect.

În perioada 9 – 19 august o altă grupă de 15 voluntari vor distra copiii din familii vulnerabile (r-le Hîncești și Anenii Noi), copii cu dizabilități din instituții rezidențiale și din casele de copii din țară. Timp de 10 zile aceștia vor organiza activități mai speciale de care copiii nu au parte în viața de zi cu zi, precum animație socio-educativă și distracție la aqua park.

Asemenea proiecte au devenit o tradiție pentru TMP, fiind organizate deja al treilea an consecutiv.

Proiectul este posibil grație activităților de colectare de fonduri realizate de către voluntarii TMP în țările lor de origine.

*****

"The Moldova Project" a fost înregistrată în 2008 cu scopul de a sprijini copiii vulnerabili din Republica Moldova prin identificarea și crearea soluțiilor pe termen lung pentru a îmbunătăți calitatea vieții lor. Noi credem că toți copiii merită să fie fericiți, sănătoși și în siguranță.

 

Pentru mai multe detalii:

Tel: +37369379870

Mail: morozovvictoria@gmail.com

www.themoldovaproject.com