Jurnaliștii sînt interesați de proiectele de dezvoltare regională realizate în centrul țării



IMG 9472

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La data de 22 aprilie curent, un grup de jurnaliști au efectuat o vizită de documentare la două proiecte de dezvoltare din Regiunea Centru realizate de Agenția de Dezvoltare Regională Centru(ADR Centru). Primul obiect vizitat a fost Drumul de la Vărzărești, r-nul Nisporeni, care a fost  contruit în cadrul Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de transport pentru valorificarea potenţialului turistic a Regiunii de Dezvoltare Centru". Aici jurnaliștii s-au întîlnit cu Președintele raionului Nisporeni, Verdeș Ghenadie, primarul orașului Nisporeni, Gangan Ion, precum și cu managerul de proiect, Tipa Savelie. Jurnaliștii au intervievat și beneficiari ai proiectului care s-au arătat foarte mulțumiți de schimbările care se produc în localitate și au sugerat autorităților locale să depună efort pentru a realiza cît, mai multe lucruri frumoase pentru oamenii de aici.

Stația de tratare a apei potabile din comuna Mănoilești a fost următoarea destinație spre care s-a îndreptat grupul de jurnaliști interesați de procesul dezvoltării regionale. Acest obiect a fost construit în cadrul proiectului „12000 cetăţeni aprovizionaţi cu apă potabilă în 12 localităţi", unde este dezvoltat un sistem de aprovizionare cu apă potabilă pentru localităţile Mănoileşti, Unţeşti, Alexeevca, Lidovca, Cetireni, Floriţoaia Veche, Florițoaia Nouă, Grozasca, Novaia Nicolaevca din raionul Ungheni. Aici jurnaliștii au discutat cu managerul de proiect, Negura Ion și cu Primarul comunei Mănoilești, Grigore Popa. Jurnaliștii s-au convins că problema apei este primordială deoarece datorită conținutului ridicat de flor din apa consumată la moment, s-au înregistrat mai multe cazuri de infectare în rîndurile populației.

Ulterior reprezentanții mass media au vizitat gimnaziul din comuna Mănoilești, care a fost conectat la sistemul de apeduct construit în cadrul proiectului. Aici directorul gimnaziului a povestit jurnaliștilor despre necesitatea apei în instituție pentru desfășurarea lucrărilor curente. Bucătăresele, dar și copiii s-au arătat foarte mulțumiți de faptul că acum instituția este conectată la apeduct. Pînă nu demult copii nu aveu unde să-și spele mîinile, iar bucătăresele aduceau apă cu gălețile de la fîntînile din apropiere pentru a pregăti mîncarea copiilor.

Amintim faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a semnat un acord de colaborare potrivit căruia  API va desfășura mai multe activități pentru a ajuta jurnaliştii/instituţiile mass-media şi bloggerii activi, să se documenteze mai bine în subiectele despre dezvoltarea regională, să-şi consolideze cunoştințele capacitatea de analiză prin comunicarea şi interacţiunea cu experţii în domeniu şi beneficiarii dezvoltării regionale.

Activitățile se desfășură în cadrul proiectului „Promovarea jurnalismului obiectiv şi creşterea nivelului de educaţie în domeniul mass-media a locuitorilor din regiunile Moldovei", finanţat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi selectat în rezultatul unui concurs deschis de granturi, pentru reţele şi organizaţii neguvernamentale de media.

FOTOGRAFII