„aqua unIQa”- promotor al politicii de RSC în cadrul campaniei "Iubește-ți rîul!"



Un termen sofisticat, folosit frecvent în limbajul strategiilor de business, Responsabilitatea Socială Corporativă (RSC) este mai mult decât un instrument în lumea afacerilor. Acesta reprezintă ansamblul acţiunilor, principiilor şi practicilor prin care o companie se implică într-o societate, cu scopul de a asigura un impact pozitiv al activităţii sale şi de a contribui la dezvoltarea acelei societăţi. Responsabilitatea Social corporativă, este de fapt, interacţiunea dintre mediul privat şi societate. Chiar dacă statul asigură cadrul general, companiile sunt „încurajate să facă, în mod voluntar, mai mult decât prevede cadrul legal, pentru a îndeplini obiective sociale şi de mediu în activitatea lor cotidiană, în diverse domenii.  Cu accent pe „încurajate” şi nu „obligate”, companiile sunt cele care decid bugetele pentru acţiunile lor de RSC, adoptă strategii în acest sens şi îşi comunică rezultatele.

582135 547324215307198 593660732 nPentru a ghida companiile în implementarea RSC, Uniunea Europeană a elaborat o serie de principii. Mai multe state au adoptat deja politici publice la nivel național pentru a încuraja implementarea modelului RSC în rândul companiilor, în timp ce altele sunt încă în căutarea mecanismului potrivit de abordare a acestui subiect. În cultura de afaceri din Moldova, majoritatea companiilor mai au de parcurs o cale lungă până la adoptarea și implementarea practicilor RSC. Astfel, la nivel local termenul de filantropie este de multe ori confundat cu cel de CSR, iar multe companii au fost în mod tradițional „rugate” să facă donații pentru diferite proiecte considerate prioritare de autoritățile publice centrale și locale și, drept rezultat, agenții economici au ajuns să perceapă filantropia ca o „taxă” pe care o plătesc societății pentru afacerea pe care o desfășoară.  Într-un mediu de afaceri caracterizat de un grad relativ scăzut a RSC, cum este Moldova, rolul statului devine crucial. Pentru schimbarea actualei stări de lucruri companiile din Moldova, au nevoie de un impuls ce ar putea veni și din partea organizațiilor neguvernamentale.

Experiența Centrului Național de Mediu (CNM) în comunicarea cu o serie de companii private din Moldova pentru colaborare în favoarea mediului înconjurător, ne-a demonstrat, din păcate, că la moment foarte puţine companii doresc să se implice în astfel de acțiuni. În același timp, tot experiența ne demonstrează că printre acele puține companii private, care au adoptat deja aceste politici, sunt și unele foarte active, care se evidențiază în diferite acțiuni sociale, inclusiv de protecție a mediului.  În acest sens, am dori să aducem în vizor activitatea companiei de îmbuteliere a apei iodate „aqua unIQa”, care începând cu anul 2013, este partenerul tradițional al activităților CNM, în special al campaniei „Iubește-ți râul!”, implementată de Centrul Național de Mediu pe teritoriul Republicii Moldova. Am fost plăcut surprinși de faptul că la începutul colaborării, administrația companiei „aqua unIQa”,  a fost cea care ne-a contactat și a venit cu propunerea de a crea un parteneriat prin care ar susține activitățile Centrului Național de Mediu, fapt ce demonstrează că această companie nu este doar familiarizată cu această politică la nivel formal, dar este activ implicată în promovarea ei. Astfel, începând cu 2013  „aqua unIQa” este partenerul tradițional al activităților CNM și furnizează apă pentru fiecare eveniment  organizat în cadrul campaniei,  susținându-ne în următoarele activități:

Primul Forum al Tinerilor din Bazinul râului Bîc (2013)

Primul flash-mob ecologic pentru salvarea râului Bîc în PMAN (2013)

Expediția Tinerilor pe râul Bîc (2013)

Caravana flash-mob-urilor din Chișinău, Călărași, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi (2013)

Festivalul râului Bîc, ediția I (2013)

Festivalul Național al Tinerilor „Iubește-ți rîul!” (2014)

Tabăra de vară „Iubește-ți râul!” (2014)

Campaniile de salubrizare pe râurile BîcTigheci, Larga (2014)

Campania de plantare a arborilor pe malurile râului Bîc în Anenii Noi (2014)

Festivalul Tinerilor „Iubește-ți rîul!” din Bălți (2014)

Festivalul Tinerilor „Iubește-ți rîul!” din Cahul (2014)

Festivalul râului Bîc, ediția II (2014)

Flash-mob-ul pentru protecția râurilor din Comrat (2014)

Flash-mob-ul pentru protecția râurilor din Cantemir (2014)

Pe această cale vrem să aducem sincere mulțumiri companiei de îmbuteliere a apei iodate „aqua unIQa” pentru loialitate și susținere a activităților de protecție a apelor din Republica Moldova și sperăm în continuare la o colaborare la fel de fructuoasă ca și cea de care ne bucurăm la moment. Vrem să încurajăm și alte companii private să se alăture promovării politicii de Responsabilitate Social Corporativă în acțiuni de susținere a mediului ambiant și de protecție a apelor din Moldova. Împreună putem produce schimbarea. Fiți activi! Implicați-vă!

Cu respect,

Centrul Național de Mediu