Tinerii din Serviciul Integrare Socio-Profesională de pe ambele maluri s-au întîlnit la Orheiul Vechi



Beneficiarii Serviciului Integrare Socio-Profesională sunt acei, care cunosc drame nu din auzite. Acestea sunt însăşi vieţile lor, neredactate, neînfrumuseţate, pline de dazamăgiri şi disperare. Fiecare dintre aceşti tineri trăieşte propria tragedie, gîndind că lui îi este cel mai greu. Duminica trecută, la 15 iunie 2014, 10 tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au avut prilejul de a-şi împărtăşi istoriile vieţilor sale ca să se convingă de faptul că cineva a trecut sau încă trece prin clipe şi mai grele, că problema lui nu este atît de nerezolvabilă, precum îi părea anterior.

Drame, demne de regia semnată de Kusturica sau Spilberg: trafic de femei cu evadare peste oceane, traversarea clandestină a frontierei cu copiii prin deşerturi, deposedare de locuinţă a copilului orfan de către instituţiile de stat, violenţă domestică şi lipsa posibilităţilor pentru tratamentul urgent al copiilor... Acestea nu sunt scenarii de film, sunt vieţi reale ale oamenilor vii. Tinerii şi-au împărtăşit şi emoţiile  provocate de situaţiile dificile de viaţă şi rolul pe care îl joacă în fiecare caz specialiştii echipelor multidisciplinare din Serviciul Integrare Socio-Profesională.

...Istorii diferite, care într-un sfîrşit vor avea un final optimist, deoarece pentru rezultate bune în integrarea socială a tinerilor luptă mulţi oameni, uniţi printr-o singură idee: de a face viaţa tinerilor defavorizaţi de pe cele două maluri ale Nistrului mai bună şi mai bogată în oportunităţi.

„Trăim fiecare istorie a beneficiarilor din serviciu ca pe a noastră proprie, deoarece altfel nu putem lucra cu aceşti tineri, care necesită ajutorul autorităţilor şi al oamenilor”, zice Galina Burlaca, preşedintă a Fundaţiei de Caritate „Сердце”, care realizează Serviciul Integrare Socio-Profesională în Bender.

 Artiom, un tînăr de 21 ani din Bender, mărturiseşte că fără de susţinerea specialiştilor de la Fundaţia „Сердце” nu ar fi găsit ieşirea din labirintul în care nimerise după absolvirea şcolii-internat. Astăzi este plin de speranţa că apartamentul bunicii va fi returnat tînărului şi el nu va mai hoinări pe la case în căutarea unui adăpost.

Elvira, o tînără de 20 ani din nordul Moldovei, obeservă: „Problemele semenilor cu care m-am întîlnit la Orheiul Vechi sunt diferite, însă pe noi toţi ne uneşte ceva: trăim în nădejdea că viaţa nise va schimba spre bine. Am încrederea, că cu ajutorul specialiştilor care ne susţin şi cu cel al lui Dumnezeu, noi vom ieşi din situaţiile dificile în care ne-am pomenit.”

Din 2014 tinerii din stînga Nistrului, ca şi semenii lor din Moldova, beneficiază de Serviciul Integrarea Socio-Profesională, care este realizat în oraşul Bender în cadrul proiectului "Susţinerea tinerilor social-vulnerabili din Transnistria în integrarea socio-profesională". Proiectul este implementat de Asociaţia Obştească „Demos” (Edineţ) în parteneriat cu  Fundaţia de Caritate „Сердце” în perioada noiembrie 2013 – septembrie 2014, cu asistenţa financiară a Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

În cadrul proiectului ONGurile-partenere ajută 20 tineri social-vulnerabili din or. Bender să-şi valorifice şansele pentru o viaţă mai bună. Tinerii beneficiază de un complex de servicii psihologice, sociale şi juridice, dezvoltă cu suportul specialiştilor abilităţi sociale şi de viaţă independentă, sunt mediaţi în procesele de documentare şi angajare.

Liliana Samcov, coordonatoare de proiect:„Am vrut să aducem într-o atmosferă neformală de discuţii tinerii de pe ambele maluri pentru ca ei să-şi mărturisească experienţa de viaţă şi soluţiile găsite împreună cu specialiştii pentru ieşirea din situaţiile de criză. Impresiile deosebite trăite la Orheiul Vechi, istoriile povestite la iarbă verde au trezit la tineri frumoase emoţii. Iar specialiştii de pe ambele maluri au avut prilejul pentru discuţii pe subiecte legate de serviciu şi au format legături mai strînse bazate pe încredere şi respect reciproc”.

Această informaţie este un produs realizat de Asociaţia Obştească „Demos” în cadrul proiectului "Susţinerea tinerilor social-vulnerabili din Transnistria în integrarea socio-profesională".  Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorului.

Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).