Cafenea Europeană la Ungheni



Elevii liceelor din Ungheni au discutat cu Thomas Kampmann, expert SES din Germania despre  avantajele și dezavantajele integrării Europene, oportunitățile pe care le oferă Uniunea Europeană (UE)  tinerilor din ţară şi în special celor din oraşul Ungheni în cadrul unei ”Cafenele europeane”, care s-a desfăşurat în incinta Centrului de Informare pentru Cetățeni ce se află în sediul Primăriei orașului Ungheni.

Alexandru Ambros, primarul oraşului Ungheni a fost invitat să le vorbească tinerilor despre beneficiile pe care le va avea orașul Ungheni în urma integrarii europene.  Edilul  a  mai menționat  posibilitățile de dezvoltare de care ne vom putea bucura odată cu integrarea  Republicii Moldova în UE. Totodată, el a vorbit și despre proiectele europene implementate în orașul Ungheni, finanțate cu sprijnul UE, care dau orașului un aspect plăcut și european.

Cafeneaua Europeană a fost  desfăşurată în cadrul proiectului “Parteneriat Durabil Lărgit pentru Reforma de Descentralizare”. Proiectul este implementat de Primăria orașului Ungheni în parteneriat cu Primăria orașului Orhei și Centrul Regional de Dezcentralizare Durabilă, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene – prin intermediul Delegației UE în Republica Moldova.