Parc renovat la Pelinia



Pelinia_parcPelinia este cel mai mare sat din nordul Moldovei. Aici locuiesc locuiesc peste 8500 de oameni, din care 1500 de tineri, care se include activ în viaţa comunitară. Începînd cu  anul 2011 AO „CONSULT-NORD” s.Pelinia şi AO „Certitudine” mun. Bălţi au implementat proiectului „Fii abilitat – schimbă comunitatea ta”, finanţat de Ambasada Olandei din Kiev. În cadrul proiectului tinerii, - beneficiarii direcţi,  au convocat o şedinţă de lucru în cadrul căreia au discutat problemele comunitare şi-au identificat soluţii. Una dintre probleme identificate de tineri a fost renovarea parcului din centrul satului. Acest parc a fost sădit încă încă în anii 70 de către înaintaşii, acum necesită renovare şi poate servi drept zonă de odihnă şi agrement în satul natal.  Pentru realizarea acestui obiectiv tinerii au urmat cîţiva paşi: au urmat un curs de instruire, au scris şi implementat cîteva proiecte, au făcut fundraising şi dezvoltat idea.

Tineri au fost instruiţi în scrierea proiectelor şi susţinuţi de către AO „CONSULT-NORD”.

Proiectele tinerilor au fost susţinute financiar de către Ambasada Olandei, Fundația Est-Europeană precum şi Centru pentru Democraţie din Europa de Est (Varşovia, Polonia) şi Organizarea Obştească a Copiilor şi Tinerilor "Moştenitorii"(Bălţi, Moldova), din resursele oferite National Endowment for Democracy.

De asemenea, tinerii au realizat o campanie de colectare de fonduri Astfel comunitatea a fost informată despre activitatea tinerilor, dar, ceea ce este mai important, comunitatea a contribuit la realizarea acestui proiect, asigurînd o durabilitate a obiectului renovat. In final, s-au colectat -1600 lei de la agenţi economici şi persoane fizice si 1600 lei contribuind AO „CONSULT-NORD”.

În rezultat, comunitatea are acum un parc renovat: 487,5 m2 de trotuar pavat, 10 bănci şi 12 urne de gunoi instalate. Un rezultat impresionant!

Actualmente, se finalizează lucrările de creare a reţelei WI-FI, care va acoperi parcul, centrul satului şi gimnaziul din localitate. Proiectul „Decentralized Network of Interactive Information Delivery in Moldova” este implementat de Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informatie Instruire si I din Moldova, în parteneriat cu DT Consulting OU (Estonia), cu suportul financiar de către Ministerul Afacerilor Externe a Estoniei in cadrul programului “Estonian Development Cooperation.

Ideile se materializează şi atitudinea este cea care face diferenţa!

Nina Bândiu – director executiv AO „CONSULT-NORD”, s. Pelinia, r-ul Drochia