APEL în legătură cu organizarea reuniunii formale „5+2” de la Dublin



Având în vedere și salutând faptul că în perioada 28-29 februarie este organizată o nouă reuniune în formatul „5+2” la Dublin, Irlanda;

Ținând cont de rezultatele discuțiilor din cadrul reuniunii formale de la Vilnius din 30 noiembrie - 1 decembrie 2011 și reamintind despre APELUL lansat la 28 noiembrie 2011 către actorii și părțile implicate.

Pornind de la principiile şi valorile democratice, bazate pe respectul şi demnitatea umană, promovate şi prevăzute în documente internaţionale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului;

Manifestând îngrijorare continuă pentru situația dramatică a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, cât și lipsa unui mecanism legal şi eficient de apărare şi protejare a cetățenilor din acest teritoriu;

Reiterând faptul că formatul “5+2” este unicul format internaţional recunoscut, în cadrul căruia pot fi luate decizii referitor la soluționarea problemei transnistrene, iar agenda discuţiilor acestora este dictată de către părţile membre ale formatului respectiv;

Considerând indubitabilă dorința tuturor actorilor implicați de a soluționa problema transnistreană, dar și de a rezolva cazurile individuale de violare a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Fiind convinși că soluţionarea problemei transnistrene în ansamblu nu poate avea loc fără soluţionarea problemelor particulare existente, și anume a persoanelor aflate în „custodia” administrației de la Tiraspol.

Reamintind tuturor despre soarta persoanelor aflate în detenție ilegală și despre cazurile particulare ale lui Vitalie Eriomenco, Alexandru Ursu, Eduard Eliţov, Oleg Filin, Ostap Popovschii, Iurie Matcenco, Alexandru Baluţa, Eugen Antonov, Mihail Rotari și alții.

SOLICITĂM:

Să fie incluse pe agenda discuțiilor de la Dublin subiecte legate de situația individuală şi eliberarea imediată şi necondiţionată a persoanelor deţinute ilegal, în special cazurile lui Vitalie Eriomenco, Alexandru Ursu, Eduard Eliţov, Oleg Filin, Ostap Popovschii, Iurie Matcenco, Alexandru Baluţa, Eugen Antonov, Mihail Rotari;

Să fie discutate și întreprinse toate acțiunile necesare în vederea asigurării și respectării drepturilor tuturor deținuților administrației de la Tiraspol, cât și garantarea faptului că aceștia nu sunt supuși torturii sau tratamentelor inumane și degradante;

Să intensifice eforturile în vederea inițierea în cel mai scurt timp a procedurilor pentru crearea unor mecanisme legale şi credibile pentru locuitorii din regiunea transnistreană, care ar servi drept instrumente practice pentru populaţia regiunii în vederea protejării şi apărării drepturilor lor constituţionale.

Pe lângă Apelul repetat, Asociaţia lansează o Ediţie Specială a Newsletter-ului Promo-LEX care include descrierea a 12 cazuri de încălcare gravă a drepturilor persoanelor aflate în detenţia ilegală a administraţiei de la Tiraspol.

Versiunea electronică a Newsletter-ului poate fi găsită aici.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Alexandru Postica, Avocat, Asociația Promo-LEX: Tel: (22) 21 16 22,
GSM: 069104851, e-mail: info@promolex.md.