„Săptămâna drepturilor omului” în 4 şcoli din ţară



În perioada 1 – 10 decembrie, „Săptămâna drepturilor omului” urmează a fi organizată în 4 şcoli cu practici incluzive, parteneri ai Centrului “Speranţa”.

Activitatea are drept scop promovarea educaţiei copiilor cu dizabilităţi în şcoala de cultură generală, drept unul din drepturile primordiale ale omului şi sensibilizarea tuturor actorilor implicaţi în procesul de incluziune şcolară a copiilor cu dizabilităţi în vederea acceptării diversității.

Instituţiile de învăţământ participante la activitatea „Săptămâna drepturilor omului”:

1. Liceul Teoretic „Pro Succes”, mun. Chişinău

2. Şcoala – grădiniţă nr. 120, mun. Chişinău

3. Şcoala – primară „Alexandru Donici”, or. Cahul

4. Liceul Teoretic „Ştefăneşti”, rn. Floreşti, com. Ştefăneşti

Activitatea „Săptămâna drepturilor omului” este parte a proiectulului „Acces la educaţie pentru copiii cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) în Republica Moldova” finanţat de Fundaţia Pestalozzi, Elveţia. Scopul proiectului este dezvoltarea a 4 instituţii de învăţământ de cultură generală drept şcoli resurse în domeniul educaţiei  incluzive. Obiectivele proiectului: susţinerea copiilor cu CES din 4 instituţii de învăţământ pilot în procesul de incluziune şcolară; sensibilizarea copiilor cu dezvoltare în normă din 4 instituţii de învăţământ pilot şi părinţilor acestora cu privire la incluziunea şcolară a copiilor cu CES; susţinerea factorilor de decizie în procesul de dezvoltare a modelului de şcoală incluzivă şi a suportului legislativ în educaţia incluzivă; dezvoltarea abilităţilor părinţilor copiilor cu CES de a se implica în activităţi de lobby şi advocacy pentru promovarea dreptului egal la educaţie de calitate.

Persoană de contact:

Tatiana Cernomorit,

coordonator de proiect

jalba.tatiana@yahoo.com

Tel: + 373 22 56 11 00; 56 81 85

Fax: + 373 22 56 11 00;

www.speranta.md