FEMEILE DIN MOLDOVA NU CUNOSC ORGANIZATII LA CARE S-AR PUTEA ADRESA DACA AR FI HARTUITE SEXUAL



Femeile din Moldova nu cunosc organizatii sau institutii la care s-ar putea adresa in momentul in care ar fi victime ale situatiilor de hartuire sexuala. Aceasta este una dintre concluziile studiului €žFenomenul hartuirii sexuale in R. Moldova" lansat de catre Centru Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) in cadrul unei mese rotunde de vineri, 30 noiembrie.

Daniela Terzi-Barbarosie, director executiv CPD a declarat ca specificul basarabean al fenomenului hartuirii sexuale consta in faptul ca femeile trateaza complimentele si privirile din partea barbatilor ca pe niste constatari ale calitatilor lor, spre deosebire de femeile din Statele Unite, unde pentru o fraza barbatii sunt dati in judecata. Aceasta atitudine si duce, de fapt, la perpetuarea fenomenului in Moldova, a subliniat Daniela Terzi-Barbarosie.

Sursa citata a explicat ca prin hartuire sexuala se intelege orice comportament nedorit, care consta in presiuni de natura sexuala exercitate asupra unei persoane - de la priviri si atingeri nepotrivite, gesturi deocheate, limbaj sau glume cu conotatie sexuala, imbratisari si sarutari nepermise la cererea de a intretine relatii sexuale cu promisiunea unei recompense sau folosirea amenintarilor si a fortei in acest scop.

Sondajul a scos la iveala faptul ca studentele identifica intr-o proportie mai ridicata actele de hartuire petrecute in anturajul lor. Potrivit directorul executiv al Companiei IMAS-INC, Paul Acatrini, aceasta se datoreaza faptului ca studentele sunt mai informate in acest domeniu decat femeile care au primit educatia in perioada sovietica, cand insasi notiunea de sex era tabu.

Studiul arata ca femeilor angajate li se intampla mult mai des sa fie victime ale diverselor forme de hartuire sexuala, situatie care induce concluzia ca mediul profesional din Moldova este intr-o masura mai mare decat cel universitar un loc unde femeile sunt agresate sexual.

In ceea ce priveste consecintele posibile ale hartuirii sexuale, circa 90 la suta dintre femeile intervievate considera ca persoana hartuita va fi barfita de catre colegi, 68% considera ca ar pleca singura de la locul de munca, iar 39% ca ar avea o majorare de salariu.

Mai mult de jumatate din femeile care au fost hartuite nu au facut decat sa vorbeasca cu un coleg sau prieten, au sperat ca lucrurile se vor rezolva cu timpul sau au incercat sa discute cu persoana care le hartuia.

Potrivit avocatului parlamentar Iurie Perevoznic, conceptul de hartuire a fost pentru prima data introdus in legislatia din Moldova in 2006. Legea cu privire la asigurarea egalitatii de sanse intre barbati femei, care face referire la hartuire, prevede ca angajatorul este obligat sa intreprinda masuri de prevenire a hartuirii sexuale la locul de munca, dar nu stipuleaza sanctionari pentru incalcarea acestei prevederi. Desi nu cunoaste cazuri de acest gen, avocatul a mentionat ca lipsa unei practici judiciare si a caracterului subiectiv al notiunii de hartuire face dificila solutionarea unor astfel de litigii.

Cercetarea a fost realizata de catre Institutul de Marketing si Sondaje IMAS-Inc, la comanda CPD, cu suportul financiar al Institutului pentru o societate deschisa, al Fundatiei Soros Moldova si a Misiunii OSCE in Moldova.

 

Sursa: Info-Prim Neo