TINERII CU INITIATIVA AU SANSE SPORITE SA SE INCADREZE IN CAMPUL MUNCII



Aproximativ 100 de studenti ai universitatilor din Chisinau, anii de studii III si IV, au beneficiat intre10 octombrie si 18 noiembrie curent de pregatiri complementare in planificarea carierei si vor putea, dupa obtinerea certificatelor de absolvire a cursurilor in cadrul programului Next Step 2007, sa se angajeze in campul muncii.

Coordonatorul proiectului Sergiu Matei a declarat marti, 20 noiembrie, in cadrul unei conferinte de presa ca Next Step 2007 este un proiect educational al organizatiei obstesti AISEC Moldova, care isi propune sa faciliteze accesul tinerilor la locuri de munca in cele mai mari companii din tara. Studentii care au participat la trening vor putea sa se angajeze la partenerii proiectului: Sun Communications, Avon, Indigo Ogilvy, Metro, Leogrand, Continental, Trimetrica, MoldData, Green Hills, Pizza House.

Tinerii au fost instruiti in Job Hunting, Leadership, Project Management, Public Speaking, Time Management, Team Work, Selling Techniques, Pesonal Vision. Trainingurile s-au desfasurat la sfarsit de saptamana, iar limba de comunicare a fost engleza, cunoasterea careia era obligatorie pentru participare. Cursurile au fost moderate de experti internationali din Tailanda, Turcia si SUA.

Acest proiect a avut loc si in anul trecut, iar 80 de studenti implicati au fost angajati de firmele-partenere ale proiectului. Organizatorii planifica organizarea unor astfel de instruiri pentru studentii moldoveni si in anul viitor.

Sergiu Matei a mentionat ca in viitorul apropiat AISEC Moldova planifica organizarea unui alt proiect �Business start", in cadrul caruia studentii anilor II- V ai universitatilor din R. Moldova vor fi instruiti cum sa-si deschida o afacere. Cele mai bune business-planuri vor fi examinate de un juriu format din managerii mai multor companii, care ar putea decide si finantarea celor mai bune proiecte ale tinerilor.

AIESEC este lideru l global in dezvoltarea tinerilor lideri. Fiind cea mai mare organizatie de tineri din lume, creata in 1948, este prezenta in peste 95 de tari ale lumii si are drept scop valorificarea potentialului uman pentru a produce un impact pozitiv pentru societate. AIESEC inseamna un sir de oportunitati de dezvoltare personala si profesionala, participare in cadrul conferintelor nationale si internationale, traininguri, proiecte, programe de schimb de practica peste hotare.

www.info-prim.md