Suflet japonez – floare de cireș

http://dindilina.wordpress.com/2011/04/19/suflet-japonez-floare-de-cires/

De repetate ori am auzit, citit, văzut oameni declarând sus și tare precum că ”japonezii nu au inimă, japonezii sunt reci, japonezii nu au suflet, etc.”. Atât de multe păreri că aproape m-am lăsat convinsă. Și ziceam în sinea mea ”iată oamenii care au inventat roboții au devenit roboți”. Dar nu e așa.

Zilele trecute am avut ocazia să observ mai îndeaproape oamenii. În special cum sărbătoresc. Cum se bucură de hanami – sakura japoneză (florile de cireș japonez atât de bine cunoscute în lumea întreagă). Pentru ei, japonezii, aceste flori sunt un simbol, sunt ceva sfânt fără de care Japonia ar fi o țară săracă sufletește. Despre acest simbol sunt compuse mii de melodii, poezii, istorioare. O bună parte din cultura japoneză se bazează pe aceste floricele. Dar ce miros îmbietor, dar ce frumusețe!

Cum poți spune că sunt reci și fără suflet, când ei așteaptă un an de zile pentru a se bucura câteva zile de aceste culori, mirosuri, priveliști minunate. În fiecare an, lunile martie-aprilie peste tot în țară sunt dedicate evenimentului numit hanami – în traducere literară a privi flori.

Credeam că uite, acești cireși fac flori după care, cum sunt eu obișnuită la noi, fac și fructe și uite atunci tre să fie mai mare bucuria – bucuria stomacului și a gurii mereu nesătule  . Dar nu e atât de simplu. Acești cireși sunt masculi – și tot ce fac sunt aceste minunate flori. Asta e menirea lor. Frumos, aș spune. Foarte frumos.

Și cum perioada de înflorire se apropie, fiecare își face planuri unde să plece în week-end cu familia sau prietenii la un picnic. Dar nici aici nu e atât de simplu. Fiecare merge și rezervă locul cu câteva zile în avans, și nimeni nu va veni să ocupe acest loc. Mai jos câteva exemple:

Deci aceste albastre sau verzi cuverturi sunt folosite pentru rezervare, iar mai apoi pentru a sta pe ele în timpul picnicului. Si e chiar ceva sens pentru ei în toata această activitate.

Pe hârtiile de pe cuvertură sunt scrise numele persoanelor care au rezervat acel loc și astfel nimeni nu va îndrăzni să-l ocupe. După care, când vine timpul picnicului fără haos sau ceartă fiecare își știe locul.

Iar în parc e o liniște de te iau fiorii, de zici că nu sunt oameni apți de a comunica, ci muți. Doar pe alocuri unele grupuri mai măricele se aud, sau copiii jucându-se în voie. Am întrebat: ce e cu atâta liniște? Și am primit răspuns în stil japonez: chiar dacă e sakura, și aceasta e cultura și tradiția noastră, anul acesta nu avem prea multe bucurii. Și în suflet ne bucurăm și ne întristăm în același timp. Dar tradițiile mereu vor exista, pentru noi istoria și cultura sunt mult prea importante.