Dialogul – calea constructivă de depăşire a conflictului



În cadrul proiectului “Noi posibilităţi pentru femeile din Moldova, interesate în susţinerea Păcii şi Democraţiei”, implementat de către Uniunea Presei de Afaceri din Moldova cu suportul  Programului  de Granturi  mici pentru Susţinerea Iniţiativelor Democratice” al Ambasadei Statelor Unite ale Americii,  la  11 septembrie  curent în incinta facultăţii „Culturii naţionale”  din cadrul Universităţii din Comrat a avut loc   seminarul cu tema “Conflictul social. Dialogul – calea constructivă de depăşire a conflictului social şi psihologic”.La începutul seminarului a fost prezentată o comunicare ştiinţifică privind problema conflictelor moderne, dimensiunea socială, regională, individuală. În prezent, cînd societatea este influenţată de diferite procese sociale, este evident, ca conflictele să fie frecvente în societatea noastră la nivel republican, precum şi la nivel de regiune şi de  familie.

Conform sociologului american R. Inglehart, în prezent Republica Moldova trece printr-o perioada , care se caracterizează ca societate,  ce  tinde spre  valori de SUPRAVEŢUIRE a individumului,  în timp ce ţările  europei de vest se caracterizează ca societăţi  ce  rîvnesc spre  valori de AUTOIDENTIFICARE a individumului. Respectiv, fenomenul acesta influenţează atît asupra apariţiei şi desfăşurării conflictului, cît şi asupra tehnicilor de  ieşire constructivă din el.

În timpul exerciţiilor practice, cînd se examinau cauzele şi natura conflictelor nesoluţionate, erau momente de discuţii aprinse, ca pînă la urmă s-a ajuns la concluzia generală, că ele, conflictele, sunt în strînsa legatură cu evenimentele sociale, politice care au loc în ţară.

Participantele la seminar au venit cu propunerea  de a petrece mai multe forme de acţiuni şi respectiv implementa programe social psihologice, în care s-ar fi prezentat informaţia practică  atît despre dezvoltarea ţării noastre in general, cît şi despre modalităţile de supraveţuire în situatiile de criză. Cunoaşterea strategiei dezvoltării regiunii, în viziunea participantelor la trening va contribui la  reducerea  exodului  tinerilor din ţară, va diminua nesiguranţa socială şi va forma o viziune clară despre viitorul apropiat.

Totodată participanţii au menţionat necesitatea şcolarizării sociale sistematice a tineretului şi implementarea  noţiunilor de patriotism, dragoste de ţară, de familie, stimă faţă de maturi.

În calitate de experţi  la seminar au fost reprezentanţii Academiei de Ştiinţe din Moldova  Irina  Caunenco, doctor în psihologie, conferenţiar şi  Natalia Caunova, doctor în psihologie.

La eveniment au participat 22 de persoane, printre care sociologi, psihologi, pedagogi de la catedrele universităţii, cît şi de la şcoli şi licee din sate, studenţi, ziarişti.  Vîrsta participanţilor este cuprinsă   între 19 şi 45 de ani. Conform chestionarelor participantele au fost de diferite   naţionalităţi ( gagauzi, ruşi şi moldovni).

Pe parcurs au fost difuzate chestionare, din care majoritatea solicită să deschidem o linie de consultanţă în situaţii de criză.

Participanţii au primit mape cu informaţii utile.


Blog | Iniţiative Democratice