Jurnalisti din Moldova au efectuat o vizita de studiu la Bratislava



Între 15-21 august a.c., zece jurnalişti de investigaţie de la publicaţiile, posturile de radio şi televiziune din Chişinău, Bălţi, Comrat (UTA Gagauz-Yeri), Tiraspol, au efectuat o vizită de studiu la Bratislava, Slovacia. Vizita a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu People in Peril Association, Slovacia.

Timp de o săptămână jurnaliştii moldoveni s-au întâlnit cu colegii lor de la Radioul public slovac, postul privat de televiziune TV Markiza, departamentul de investigaţii al celui mai popular cotidian din Slovacia „SME”, redacţia revistei săptămânale „Tyzden” etc.

În cadrul întâlnirilor au fost abordate mai multe subiecte, printre care: investigarea cazurilor de corupţie din domeniul public şi mediatizarea acestora în presa scrisă, la radio şi televiziune, realizarea investigaţiilor televizate şi a unor emisiuni specializate, principiile etice pe care ar trebui să le respecte jurnaliştii de investigaţie şi cum pot aceştia să-şi păstreze independenţa şi verticalitatea profesională.

Anastasia Nani, reporter în departamentul de investigaţii de la postul de televiziune Publika TV, a menţionat că vizită de studiu a fost foarte utilă. „În special a fost interesantă întâlnirea cu jurnaliştii de la postul de televiziune TV Markiza, care au realizat recent o emisiune de investigaţie, al cărei format poate fi preluat cu succes şi de către posturile de televiziune din Moldova”, a adăugat Nani.

Jurnalistul independent Oleg Bănaru a spus că vizita de documentare în capitala slovacă a fost o experienţă deosebită. „Cel mai mult m-a impresionat activitatea jurnalistului canadian, Tom Nicholson, care scrie materiale de investigaţie pentru cotidianul slovac „SME”. Am sesizat faptul că jurnaliştii din Slovacia realizează investigaţii de amploare, care îi vizează pe politicieni, guvernanţi, oameni de afaceri, fapt mai rar întâlnit în investigaţiile din Moldova”, a concluzionat Bănaru.

Vizita de studiu la Bratislava a avut loc în cadrul proiectului „Promovarea jurnalismului de investigaţie”, implementat de CJI şi People in Peril Association (Slovacia), cu suportul financiar al National Endowment for Democracy.