CENTRUL "CASA MARIOAREI" ESTE IMPOTRIVA EXPLOATARII IMAGINII FEMEII SEXISTE IN PUBLICITATE



expo1.jpg Centrul "Casa Marioarei" a lansat o campanie de sensibilizare a opiniei publice cu privire la exploatarea imaginii femeii sexiste in publicitate.

Tatiana Tofan, directorul Centrului a declarat ca utilizarea imaginii acestui tip de femeie este umilitoare pentru toate femeile in general si societatea ar trebui sa ia atitudine fata de acest fenomen nociv ce modeleaza in special caracterele tinerilor, care preiau aceste modele fara a constientiza pericolul la care se expun.

Aceasta imagine a femeii care promoveaza bauturile alcoolice, tigarile, masinile etc. ne afecteaza moral, iar femeia nu trebuie privita ca o marfa. In tarile europene pentru astfel de publicitate se pun amenzi usturatoare", a spus Tatiana Tofan.
In cadrul campaniei sint preconizate mai multe activitati printre care colectarea materialelor publicitare care promoveaza imaginea sexista a femeii, organizarea a 10 mese rotunde in teritoriu, realizarea sondajelor de opinie cu scopul de a evalua nivelul de constientizare a populatiei a impactului nociv al exploatarii imaginii sexiste a femeii. Va fi realizat si un concurs pentru cea mai reusita reflectare in mass-media a campaniei advocacy.

Campania are o durata de 10 luni si este realizata cu sprijinul financiar al Fundatiei Soros-Moldova. Valoarea proiectului este de $16 900. Organizatorii spera la prelungirea campaniei, scopul final fiind interzicerea prin lege a publicitatii sexiste.

 

Sursa: Buletinul Electronic Contact nr.229 din 21.08.2007