TRAINING "UNIUNEA EUROPEANA - REPUBLICA MOLDOVA: UN PARTENERIAT NECESAR"



proeuropa.jpgIn perioada 22-24 iunie 2007 22 reprezentanti ai societatii civile din raioanele Singerei, Falesti si municipiul Balti au fost antrenati in cadrul unui training interactiv "Uniunea Europeana - Republica Moldova: un parteneriat necesar", care a avut loc in municipiul Balti.

Evenimentul face parte din activitatile preconizate in cadrul proiectului "Centre Interactive Europene" realizat in parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al R. Moldova si Fundatia Eurasia (Reprezentanta din Moldova), cu suportul Agentiei Suedeze pentru Cooperare si Dezvoltare Internationala (Sida/Asdi), Ministerului Regal al Afacerilor Externe al Norvegiei si USAID, administrat de Centrul Regional CONTACT-Balti.
Activitatea a urmat scopul familiarizarii reprezentantilor APL, ONG, mass-media cu notiunile de baza ce tin de Istoria Uniunii Europene, UE si Politica de Vecinatate, precum si cu Planul de Actiuni Uniunea Europeana - Republica Moldova.

La baza desfasurarii cursului de instruire au stat programele conceptual-analitice ale modulelor instructive cu referire la accentele prioritare si mecanismele de implementare a Planului de Actiuni UE-Moldova, elaborate de Institutul pentru Dezvoltare Comunitara (IDC). Metodele si tehnicile de realizare a cursului de instruire au derivat din caracterul interactiv al acestuia, ele reducandu-se cu precadere la: expunerea prin problematizare, dezbaterea cu oponent, brainstorming, sedinta in regim de focus-grup, etc. Formatori in cadrul trainingului au fost Mihai Sleahtitchi, academician, si Natalia Cojohari, doctorand in management.

Participantii au beneficiat de un set de materiale relevante: brosura informativa "Abecedar European", materiale promotionale ale Centrului "PRO-Europa" Balti, Planul de Actiuni UE-Moldova (ghid), CD-uri cu aspectele continutistice si suporturile intuitive ale cursurilor vizate.
Izolarea, insuficienta de informare si cunostintele reduse in domeniu au fost mentionate de catre participanti ca factori negativi in promovarea politicii de integrare si implementare a PA UE-Moldova.

Interesul si activismul participantilor fata de subiectele analizate a fost prezent pe tot parcursul derularii activitatii, reflectandu-se prin propuneri de continuitate a cursurilor si a altor activitati interactive pe subiecte europene cu rasfrangere regionala, precum si promovarea euro-optimismului in comunitatile moldovenesti.