Dedicaţie sau de ce Antoniţa Fonari?





Merg mândru pe drum. Merg şi mă apucă un fel de fericire vădită. Bucuria mea este şi argumentată: persoana care a investit cel mai mult în mine la nivel profesional a primit una din cele mai importante distincţii din stat – „Meritul civic”.

Întotdeauna am avut un respect deosebit pentru persoanele care m-au ajutat să cresc profesional. Cu Antoniţa a fost ceva mai deosebit, evident, căci şi ea prin modul ei de-a fi e deosebită :) Atât ea, cât şi eu avem deseori perioade în care să ne tragem de cap, să ne spunem pe şleau ce ne place şi ce nu. Alteori să întâmplă să ne certăm serios, şi asta se întămplă nu că eu sau Antoniţa ar fi vinovat (ă) de ceva, ci pentru ea poate să ofere argumente, chiar dacă uneori care nu au o explicaţie veridică, sunt mai bune decât argumentele aduse de mine :) Trebuie să recunosc – am aflat primul despre faptul că probabil câţiva ong-işti vor primi anumite aprecieri din partea statului. Mai ştiam că în fruntea listei se află colega mea – Antoniţa. Însă ştiind despre întreg procesul de stimulare a ong-iştilor de către stat, eram sceptic despre faptul că va primi cineva din domeniu un anumit premiu sau distinţie, din care cauză nici n-am considerat necesar să-i zic Antoniţei.

Merg mândru pe drum. Antoniţa mă aşteaptă în Grădina Publică pentru a merge împreună să luăm prânzul şi ca să-mi povestească cum a fost la decernarea premiilor de stat. Sunt atât de bucuros, cred că nu m-aş fi bucurat atât dacă primeam eu acest premiu. Cred că ştiu de ce mă bucur atât de mult – nu pentru că ea este colega / şefa mea, nu pentru că ea este o persoană pe care o cunosc, nu pentru că ne ştim personal, ci pentru că a muncit ENORM pentru a fi apreciată şi de către stat.

Probabil acum gurile rele se vor întreba „de ce anume Antoniţa Fonari, de ce nu X sau Y?”. Cu siguranţă că au meritat „şi X sau Y”, toate la timpul lor. Însă gurile rele nu se întrebau „de ce X sau Y” nu s-a implicat aproape 13 ani în consolidarea domeniului ONG, nu se întrebau cine a fost persoana care încă prin 1997 a iniţiat primele seminare de educaţie pentru sănătate – şi nu din banii a unui careva finanţator, ci din propriul spirit civic, când în domeniul HIV/SIDA, spre exemplu, nu existau nici bani, nici organizaţii, când creştea considerabil numărul consumatorilor de droguri – şi fără bani puţine ONG doreau să se implice voluntar în lucrul cu aceşti beneficiari, când totul era încă tabu, când activităţile nu erau derulate după principiul „ce finanţator să mai găsim oare” ci „oare în ce sat din Moldova nu am fost, la ce grup de tineri încă n-am ajuns?”.

Dacă gurile rele se mai întreabă „de ce anume Antoniţa Fonari?” îi voi ruga să facă o apreciere asupra ong-iştilor care încearcă să folosească toate metodele posibile doar pentru a rezolva cu succes o problemă a unui om – sunt sigur, lista nu va fi foarte lungă, chiar dacă-n ţară avem câteva mii de ONG. Şi până la urmă, gurile rele nu văd şi partea „grea” a întregului proces de lucru, din interior. Probabil nu văd cum e să lucrezi la birou până pe la 3 noaptea, iar a doua zi să fii în cea mai bună formă în cadrul întrunirii cu o anumită persoană publică. Plus la aceasta, Va excela în diplomaţie şi lobby-are a intereselor ONG.

Antoniţa a fost omul care a crescut alţi oameni. Tot acest proces de „creştere a oamenilor” poate fi numit, la nivel instituţional „şcoala Antoniţei Fonari”. Punctul forte este că finisarea cu brio a acestei şcoli înseamnă mai mult de 70% din succesul tău la angajare şi 40% că eşti un profesionist.

Cred că mai am puţin şi voi absolvi şi eu această şcoală a „Antoniţei Fonari”. Este adevărat, obţinerea acestei diplome este anevoioasă, uneori imposibilă. Sunt sigur însă că de fiecare dată pot solicita ajutorul Antoniţei, că ea îmi va forma o viziune aparte asupra viitorului meu, că anumite strategii elaborate acum, se vor dovedi adevărate peste ani, că spiritul civic nu înseamnă doar să-l ai, ci să-l pui la treabă.

Dragă Antoniţa, tu ai excelat şi-n mobilizarea spiritului civic – pentru care ai şi fost premiată cu „Meritul civic”. Felicitări!


Posted: 2009-12-03 13:08:16

Blog | Eduard Mihalas