Premierea creșterii academice de-a lungul anului școlar – o modalitate mai țintită și mai corectă de stimulare a reușitei școlare decît premierea performanței brute



Premiul „Cel mai bun elev al anului” este o inițiativă a Institutului pentru Inițiative Rurale (IRI) cu o istorie de 9 ani la baza căreia a stat dorința echipei IRI de a face ceva practic pentru a motiva elevii din medii rurale să învețe mai bine, să se dezvolte multilateral și să devine cetățeni activi în comunitățile lor.

Programul „Cel mai bun elev al anului” a demarat în anul 2009 și a cuprins o serie de localități rurale din Moldova.

După o analiză privind impactul acestui program în anul 2018 IRI a luat decizia de a modifica conceptul programului axîndu-se pe motivarea elevilor care chiar dacă nu au cea mai înaltă reușită școlară, au dat dovadă de o creștere academică impresionantă pe parcursul anului școlar. Dacă în trecut IRI premia elevi exemplari, acum – după noile schimbări – IRI premiază elevi sîrguincioși, elevi care prin efort, perseverență și dedicare au crescut la învățătură și își doresc o schimbare în bine a situației lor academice.

„Premierea creșterii academice de-a lungul anului școlar, credem noi, este o modalitate mai bună, mai corectă și mai țintită pentru stimularea reușitei școlare decît premierea performanței brute. Ne-am confruntat cu situația că elevii sîrguincioși din medii vulnerabile erau mai mult descurajați decît încurajați de inițiativa noastră care aprecia doar elevii buni și practic nu le lăsa nici o șansă ca să concureze cu elevii exemplari. Pe de altă parte elevii foarte buni știind că sunt și așa buni nu creșteau, ba din contra înregistrau chiar mici scăderi în reușită… Acum că am înțeles ce nu era bine, am ajustat programul ca să fie mai incluziv și mai orientat pe merit și efort”, a menționat Ruslan Stânga, director executiv, Institutul pentru Inițiative Rurale.

Cei trei elevi premiați în anul acesta (2019) vin din Gimnaziul „Ion Creangă” s. Zîrnești și Gimnaziul „Serghei Esenin”, s. Alexanderfeld, r-ul Cahul și Gimnaziul „Gribova”, s. Gribova, r-ul Drochia.

Premiile și-au găsit laureații de drept cu mari emoții.

„Sunt foarte fericit că am avut onoarea să primesc diplomă. Prin faptul că am luat acest premiu, în sufletul meu s-a trezit o motivație, pe care am s-o folosesc cu atenție: în școală și chiar în viața de zi cu zi. Sunt foarte încîntat că am pe piept titlu de „elevul cu cea mai mare creștere academică”, prin acest fapt sunt mîndru de mine… M-a surprins acest lucru, pentru că în gimnaziul meu sunt foarte buni elevi care merită și ei premiați. Banii primiți o sa-i folosesc pe rechizite școlare, pentru anul viitor. Îmi voi da silința și în anul viitor, pentru a arăta că nu în zadar am primit acest titlu și diplomă. Mulțumesc tuturor ce au crezut în mine…” – Laurențiu Țurcanu, absolvent al clasei a 7-a din Gimnaziul „Gribova”.

„Mulțumesc mult pentru premiu! Nu m-am așteptat să îl primesc. Celor care vor să obțină note mai mari, le propun să își facă temele în fiecare zi și să învețe mai mult”. – Gheorghe Bujoreanu, absolvent al clasei a 7-a, Gimnaziul „I. Creangă”, s. Zîrnești, r-ul Cahul.

„A fost un moment neașteptat pentru mine… și foarte plăcut!” – Alina Hadjiu, absolventa clasei a 8-a, Gimnaziul „Serghei Esenin”, s. Alexanderfeld, r-ul Cahul.

Programul de premii este o inițiativă a Institutului pentru Inițiative Rurale susținută de echipa IRI și donații private.

Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) este în căutare de parteneri pentru a extinde acest program încă în 10 localități rurale din țară.

Pentru donații sau parteneriate contactați echipa IRI pe email office@iri.md sau tel. (+373) 22 222402Zîrnești