Zilele dreptului de a şti, ediţia VI



Zilele dreptului de a şti, ediţia VI

(28 septembrie – 3 octombrie 2009)

Cu şapte ani în urmă, la Sofia, Bulgaria, la un For al organizaţiilor nonguvernamentale, din mai multe ţări, inclusiv din Republica Moldova, specializate în domeniul accesului la informaţie au decis proclamarea datei de 28 septembrie – Zi a dreptului de a şti. Pe parcurs, ideea a fost susţinută de reprezentanţi ai societăţii civile din circa 60 de ţări.

Anul acesta Centrul “Acces-info”, în colaborare cu alte organizaţii nonguvernamentale, şi un şir de autorităţi/instituţii publice organizează ediţia VI a Zilelor dreptului de a şti (28 septembrie – 3 octombrie) cu genericul: “O persoană activă este una bine informată, o persoană neinformată este cu uşurinţă manipulată”.

Scopul: Informarea populaţiei despre drepturile şi modalităţile de solicitare a informaţiilor oficiale, căile de adresare în instanţa de judecată, sensibilizarea reprezentanţilor autorităţilor publice privind realizarea riguroasă a dreptului la informaţie şi a libertăţii de exprimare, depăşirea sindromului de secretomanie,  implicarea activă a cetăţenilor în procesul decizional.

Invităm colegii din organizaţiile nonguvernamentale să ia parte la desfăşurarea Zilelor dreptului de a şti prin organizarea unor activităţi de instruire, informare şi dezbateri, consultare juridică, de promovare a liberului acces la informaţie, şi a transparenţei în procesul decizional.

Le sugerăm autorităţilor publice de toate nivelurile să organizeze, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, conferinţe de presă, “mese rotunde”, consultări cu societatea civilă, vizite în teritoriu, “zile ale uşilor deschise”, dări de seamă privind aspecte-cheie ale propriei activităţi, a practicii de informare a publicului, care, pe viitor, urmează a purta un caracter permanent.

Monitorizarea de către mass-media a realizării dreptului la informaţie, depistarea, analizarea şi comentarea cazurilor de încălcare a liberului acces la informaţie, dezbaterile la temă, vor stimula interesul cetăţenilor faţă de dreptul la informaţie, vor atenţiona funcţionarii privind obligaţiile de informare a publicului.

Contăm, de asemenea pe implicarea activă a bibliotecilor publice în organizarea diverselor activităţi tradiţionale – lansări şi expoziţii de carte, consultaţii, dispute privind drepturile omului, victorine etc.

Pentru elaborarea Programului Zilelor dreptului de a şti rugăm să ne informaţi despre activităţile preconizate (tema, data, ora, locul, donatorii) pe adresa: str. V. Alecsandri 13, bir. 26, Chişinău, MD 2009; e-mail: adelina_carabulea@yahoo.com; accesinfo1@yahoo.com; tel/fax: 28-13-94.

 

 

Centrul „Acces-info”