Scrisoare deschisa: Pentru o reglementare europeana a conflictului transnistrean



Pe parcursul ultimilor saptamani, in cercurile diplomatice si ale comunitatii de experti, in presa internationala si locala s-au intetit discutiile despre posibilitatea precipitarii unui acord bilateral dintre Republica Moldova si Rusia cu privire la reglementarea conflictului transnistrean. Aceasta situatie deja a adus prejudicii considerabile credibilitatii Republicii Moldova, dat fiind climatul netransparent in care se desfasoara negocierile moldo-ruse, ocolind formatul 5+2. Incheierea unui eventual acord si punerea Occidentului in fata unui fapt implinit ar fi de natura sa aduca o lovitura ireparabila perspectivelor europene ale Moldovei.

Impreuna cu evolutia data, ne ingrijoreaza si recentele declaratii ale Presedintelui Vladimir Voronin care pun semnul egalitatii intre integrarea europeana a Moldovei si integrarea cu CSI, preconizand in mod confuz o politica in ambele directii, in plus mentionand si un eventual model chinez de conducere a statului.

In aceste conditii, ne vedem nevoiti sa amintim ca orice discutii, consultatii si negocieri trebuie sa se inscrie in cadrul Declaratiei cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene, votata in unanimitate de Parlamentul Republicii Moldova pe 25 martie 2005. Aceasta mentioneaza ca ???dezvoltarea de mai departe nu poate fi asigurata decat prin promovarea consecventa si ireversibila a cursului strategic spre integrarea europeana; ca reglementarea politica a problemei transnistrene urmeaza sa fie realizata pe baza Constitutiei si normelor de drept international, in stransa cooperare cu OSCE, Uniunea Europeana, Romania, Rusia, SUA si Ucraina; si ca evacuarea armamentului si militarilor Federatiei Ruse reprezinta o conditie indispensabila a reglementarii transnistrene."

Mai multe progrese au fost inregistrate cu precadere in ultimii trei ani, in urma consensului politic intern in aceasta chestiune, si dezvoltarii relatiilor dintre Moldova si UE. in iulie 2005, Parlamentul Republicii Moldova a votat un set de legi care stabilesc conditiile de solutionare a conflictului transnistrean. incepand cu 2005, UE si SUA au devenit parte la procesul de negocieri in cadrul formatului 5+2. UE a semnat Planul de Actiuni cu Republica Moldova, a lansat Misiunea UE de Asistenta la Frontiera moldo-ucraineana, a deschis o Delegatie la Chisinau, a incheiat un acord de facilitare a vizelor cu Moldova, a deschis primul in istoria UE centru comun de aplicare pentru vize, a marit substantial volumul de asistenta oferita Moldovei in perioada 2007-2009, si a devenit principalul donator cand la Conferinta Donatorilor din Bruxelles din decembrie 2006 s-a angajat sa acopere mai mult de o jumatate din ajutorul de 1,2 miliarde de dolari americani alocat Moldovei. in paralel, Statele Unite ale Americii au oferit Moldovei posibilitatea de a beneficia de finantare din cadrul programului Provocarile Mileniului.

Respectivele evolutii pozitive risca insa sa fie compromise. Dialogul netransparent pe care-l poarta conducerea de varf a Moldovei cu autoritatile Federatiei Ruse submineaza aceste evolutii, punand sub semnul intrebarii nu doar credibilitatea internationala si perspectivele europene ale Republicii Moldova, dar si sansele unei reglementari viabile a conflictului transnistrean.

In consecinta, solicitam conducerii Republicii Moldova, in frunte cu presedintele Vladimir Voronin, sa informeze in primul rand cetatenii, reprezentantii societatii civile, dar si partenerii sai occidentali despre discutiile purtate cu Federatia Rusa in problema transnistreana, inclusiv despre fortele militare rusesti stationate in Moldova.

Totodata chemam presedintia, cabinetul de ministri si partidele politice din parlament la urmatoarele actiuni:

  • Readucerea negocierilor privind problema transnistreana in formatul 5+2 si asigurarea unei transparente maxime a procesului de negocieri atat in cadrul dialogului cu societatea civila cat si cu partenerii externi ai Moldovei;

  • Reafirmarea atasamentului pentru prevederile legii din 22 iulie 2005 privind solutionarea conflictului transnistrean;

  • Reafirmarea consecventa pe plan international a pozitiei Moldovei cu privire la retragerea imediata, ordonata si neconditionata a trupelor rusesti stationate ilegal in Republica Moldova;

  • In cadrul discutiilor despre viitorul Tratatului privind Fortele Armate Conventionale in Europe sa reitereze apelul adresat comunitatii internationale privind inlocuirea operatiunii rusesti de mentinere a pacii in Moldova cu o operatiune multinationala de observatori militari si civili sub egida Uniunii Europene.


Impartasim obiectivul reintegrarii tarii si credem ca anume democratizarea, modernizarea si consolidarea perspectivelor europene prin aplicarea riguroasa a Planului de Actiuni Moldova-UE vor crea conditiile pentru o solutionare viabila a conflictului transnistrean.

Semnatari:
1. Arcadie Barbarosie, Institutul de Politici Publice
2. Igor Botan, Asociatia pentru Democratie Participativa ADEPT
3. Iulian Fruntasu, Programul Initiative Europene, Fundatia Soros-Moldova
4. Mihai Gribincea, Doctor in istorie, fost diplomat moldovean
5. Stefan Gorda, fost coordonator national pentru GUAM, APE
6. Iurie Leanca, Ambasador, fost prim-vice-ministru al afacerilor externe
7. Ion Manole, Asociatia ???Promo-Lex"
8. Petru Macovei, Asociatia Presei Independente
9. Igor Munteanu, IDIS ???Viitorul"
10. Oazu Nantoi, Asociatia "incredere"
11. Nicu Popescu, Consiliul European pentru Relatii Externe, Londra
12. Andrei Popov, Asociatia pentru Politica Externa
13. Valeriu Prohnitchi, Centrul Analitic ???Expert-Grup"
14. Eugen Revenco, Asociatia pentru Politica Externa
15. Vlad Spanu, Fundatia Moldova, Washington
16. Vasile Spinei, Centrul "Acces Info"
17. Anatol taranu, deputat in Parlamentul Republicii Moldova
18. Liliana Vitu, Magistru in studii europene
19. Olesea Kovali, Programul Adminstratie Publica si Buna Guvernare, Fundatia Soros-Moldova
20. Serghei Ostaf, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului
21. Sergiu Miscoiu, Asociatia Centrul de Studii Politice si Relatii Internationale (CESPRI), Cluj-Napoca
22. Dumitru Minzarari, Magistru in studii de securitate internationala, Universitatea Columbia
23. Vasile Nedelciuc, APE
24. Viorel Margineanu, IMPACT Media Agency
25. Gheorghe Stamate, Magistru in Studii Europene Avansate
26. Iurie Rosca, Vice presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Presedintele Partidului Popular Crestin Democrat
27. George Dura, Centre for European Policy Studies, Brussels
28. Corina Fusu, jurnalist
29. Mihai Godea, director executiv CONTACT