Conferință internațională IPRE: Rezultatele alegerilor europarlamentare și impactul acestora asupra viitorului Parteneriatului Estic – cum poate fi asigurată Europenizarea Republicii Moldova?





Distribuie prietenilor:


9cc3af99 f074 40e4 a8f6 d99f929dcc0cInstitutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare și cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel și al Institutului pentru o Societate Deschisă, a organizat, marți, 4 iunie 2019, conferința internațională „Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European – viitorul Parteneriatului Estic și al procesului de europenizare al Republicii Moldova”.

În cadrul evenimentului, la care au participat experți naționali și internaționali, diplomați și oficialități, precum și reprezentanți ai societății civile și mass-media din Republica Moldova,  au fost discutate rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 și posibilul impact al acestora asupra noii Agende Strategice a Uniunii Europene în domeniul afacerilor externe. De asemenea, o atenție aparte a fost acordată reflecțiilor privind viitorul Parteneriatului Estic, inclusiv în contextul provocărilor actuale ale procesului de europenizare al Republicii Moldova.

Conferința a fost deschisă de Iulian Groza, Directorul Executiv IPRE, care a menționat: „Pe de o parte, situația politică internă actuală este foarte tumultoasă, pe de altă parte, oferă oportunități și cu siguranță alegerile europarlamentare, care au avut loc săptămâna trecută, sunt foarte importante nu doar pentru politicile UE, dar și pentru că vor avea un impact asupra politicii externe a UE, a Parteneriatului Estic și a viitorului R. Moldova. Tocmai de acesta ne-am propus astăzi, în cadrul acestei conferințe, să discutăm despre impactul acestor alegeri, dar și să facem o analiză a procesului de europenizare”.

La rândul său Daniel Seiberling, Șeful Reprezentanței Regionale a Fundației Hanns Seidel în Ucraina, România și Republica Moldova, a declarat: „Ceea ce se întâmplă în aceste săptămâni, mai ales că după evoluții recente, demonstrează că trebuie de luat niște decizii. Noi continuăm să analizăm rezultatele alegerilor europarlamentare și am observat o schimbare majoră a situației, care va avea o influență asupra politicilor de la Bruxelles. Dacă înainte era clar cine va învinge în aceste alegeri, de această dată nu a fost clar și este un semn bun pentru democratizarea procesului european. Eata de participare foarte înaltă demonstrează că cetățenii sunt interesați în procesele din cadrul UE. Un exemplu a fost tinerii care au dat un semnal că lucrurile pe interior trebuie să fie schimbate, mai ales ce ține de schimbarea climei. De asemenea, atunci când vorbim de țările din Parteneriatul Estic, noi vedem schimbările la nivel politic care au loc aici și suntem încrezuți că și la acest nivel politica UE se va schimba în viitorul apropiat.”

„Participarea mare la alegerile parlamentare demonstrează că cetățenii europeni doresc să fie mai implicați direct în politica europeană, în luarea de decizii, ca să aibă, astfel, un impact mai mare în toate țările UE. Astfel, următorul Parlament European va fi mai reprezentativ și va reflecta mai mult vocea și opiniile cetățenilor. Noi am urmărit cu atenție rezultatele acestor alegeri și am văzut acele paradigme între partidele eurosceptice și cele populiste, iar faptul că ele nu au luat multe mandate demonstrează că cetățenii europeni vor continuitate pentru UE. Pentru noi este important să vedem ce coaliții vor fi formate în noul Parlament și cum vor fi încadrate prioritățile și dimensiunile de a lucra cu partenerii estici”, a spus Daniela Morari, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Primul panel al discuției, moderat de Florent Marciacq, Secretar General Adjunct și Cercetător, Centrul Austro-Francez pentru Cooperare în Europa (ÖFZ, Viena), a fost dedicat analizei rezultatelor recente ale alegerilor parlamentare și impactului pe care îl pot avea acestea asupra noi agende strategice ale UE. În cadrul acestui panel cu o viziune situației actuale, dar și a viitoarei structuri a Parlamentului European, au venit: Erik Sportel, Manager Senior de Programe, Centrul European pentru Studii de Securitate (CESS), Groningen; Wouter Zweers, Cercetător, Institutul Clingendael, Haga; Mihai Mogîldea, Expert Asociat, IPRE, Chișinău.

„Nu este un secret faptul că în Republica Moldova există o mulţime de probleme care nu sunt legate de marea politică. Partidele trebuie să se îndepărteze de discursul promovat înainte de alegerile parlamentare, ca să aibă posibilitatea să formeze o coaliţie prin negocieri”, a spus Erik Sportel.

La rândul său, Wouter Zweers, a remarcat că forţele proeuropene din R. Moldova trebuie să privească UE sau Rusia nu doar din partea politică, trebuie să se alăture cât mai repede discuţiilor din Europa privind migraţia, climatul, piaţa internă şi securitatea socială, deoarece anume aceasta duce la europenizare şi la beneficii pentru cetăţeni.

Ce de al doilea panel, moderat de Andrei Popov, Președinte al Institutului pentru Inițiative Strategice din Chișinău, a fost dedicat discuțiile privind Parteneriatul Estic și de securizare a procesului e europenizare a Republicii Moldova. În cadrul panelului au vorbit: Cristina Gherasimov, Cercetător Asociat, Centrul Robert Bosch pentru Europa Centrală și de Est, Rusia și Asia Centrală, Consiliul German pentru Relații Externe (CGRE), Berlin; Angela Gramadă, Președinte, ESGA, București; Sarah Pagung, Ofițer de Program, Centrul Robert Bosch pentru Europa Centrală și de Est, Rusia și Asia Centrală, Consiliul German de Relații Externe (CGRE), Berlin; Adrian Lupușor, Director Executiv, Expert-Grup, Chișinău.

Pentru mai multe detalii puteți privi în reluare înregistrarea live a conferinței aici.

Conferință este organizată în cadrul proiectului „EU Debates Café: Avansarea cunoașterii și expertizei despre instituțiile și politicile UE în Republica Moldova”, implementat de către IPRE, în cooperare și cu suportul Fundației Hanns Seidel. Evenimentul beneficiază de contribuția experților din cadrul proiectului „Establishing Policy Bridges with the EU”, implementat de către IPRE prin intermediul unui grant oferit de către Open Society Initiative for Europe.



Organizații vizate: Fundaţia Hanns Seidel |


Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo