Expert în dezvoltare rurală: „Pentru ca ceva bun să se întîmple la nivel local nu este neapărat nevoie de proiecte sofisticate și finanțări cosmice. Spiritul de inițiativă este cheia”

Două școli din 2 sate ale Republicii Moldova, ex-beneficiare a proiectului experimental Educație PLUS, după finalizarea proiectului au hotărît să continue experiențele pozitive acumulate în proiect pe cont propriu.

IMG 6db67

În acest sens, întreg corpul profesoral din gimnaziul „Ion Creangă” s. Zîrnești, r-ul Cahul și gimnaziul „Gribova” s. Gribova, au organizat, cu forțe proprii, cea de a doua vizită de schimb de experiență. Urmînd exemplul primei vizite de schimb organizate anterior în cadrul proiectului Educație PLUS la gimnaziul din s. Zîrnești, cadrele didactice din s. Gribova, Drochia au găzduit vizita colegilor din s. Zîrnești, Cahul.

După o călătorie de cca 5 ore (320 km), profesorii din s. Zîrnești au fost întimpinați călduros în cadrul unei seri culturale menită să faciliteze socializarea între participanți.

Agenda vizitei de schimb a fost organizată în felul în care să permită profesorilor din Zîrnești să asiste timp de o zi la orele colegilor gazdă cît și la o manifestație socio-culturală. După finalizarea activităților, cei 30 de profesori au avut o sesiune de discuții în care au avut posibilitatea să interacționeze și să facă un schimb de păreri și moduri de abordare privind educația de calitate și perspectivele de viitor ale educației centrate pe copil.

„Am rămas profund inspirată de metodele de diversificare a procesului didactic, metode și practici de lucru a profesorilor din gimnaziul Gribova. Este o experiență foarte bună. Este diferit de ceea ce practic eu personal în cadrul orelor. Imediat ce mă întorc acasă intenționez să aplic aceste practici în activitatea mea de predare a materiei”. – Ana Caranfil, profesor de L.L. Română, Gimnaziul „I. Creangă”.

„Sunt surprinsă de această vizită de schimb, chiar dacă am avut de parcurs o distanță mai mare. Sunt impresionată de atmosfera de lucru în cadrul instituției, de echipa pedagogilor din Gimnaziul „Gribova” și de activitatea extra-curs practicată. Lucrul care m-a atins cel mai mult este imperturbabilitatea și calmul profesorilor în cadrul orelor”. – Lidia Cebotari, profesor de matematică, Gimnaziul „I. Creangă”.

„Sunt surprinsă de această vizită de schimb, chiar dacă am avut de parcurs o distanță mai mare. Sunt impresionată de atmosfera de lucru în cadrul instituției, de echipa pedagogilor din Gimnaziul „Gribova” și de activitatea extra-curs practicată. Lucrul care m-a atins cel mai mult este imperturbabilitatea și calmul profesorilor în cadrul orelor”. – Lidia Cebotari, profesor de matematică, Gimnaziul „I. Creangă”.

„Acum analizăm posibilitățile realizării vizitelor de schimb în alte școli ale republicii. La fel, ar fi fost minunat să găsim posibil să vizităm și școli din or. Chișinău unde la ordinea zilei sunt bunele practici ale educației incluzive de calitate, dar și alte practici educaționale”. – Aliona Rîbac, director, gimnaziul „Gribova”, s. Gribova.

Toate cheltuielile legate de organizarea vizitei au fost acoperite de cele 2 școli partenere. De această dată echipa IRI a fost în calitate de participant.

„Este lăudabil ceea ce au realizat cele 2 școli acum 6 luni după finalizarea proiectului. Pentru ca ceva bun să se întîmple la nivel local nu este neapărat nevoie de proiecte sofisticate și finanțări cosmice. Spiritul de inițiativă este cheia. Este un exemplu pentru toate școlile din țară care își doresc o schimbare în bine”, a menționat Tatiana Costev, director de programe, Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI).

Ambele școli sunt partenere IRI în vederea promovării și practicării exercițiului educației incluzive. Datorită noilor componente de formare, schimb de experiență, mentorare etc., atît capacitățile de predare ale celor 30 profesori din 2 școli cît și atmosfera de predare-învățare s-au îmbunătățit considerabil pe parcursul ultimilor 5-6 ani. Mai mult, 400 de copii din cele 2 comunități vor avea de cîștigat urmare a acestor îmbunătățiri.

Bazele modelului inovativ de educație Educație PLUS au fost puse în cadrul programului „Educație PLUS I–III”, realizat de Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) și partenerii locali cu sprijinul generos al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) în Moldova între anii 2012-2018.

IMG 0056



Organizații vizate: Institutul pentru Initiative Rurale |


Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.