Politicile publice și proiectele de legi nocive, dezbătute în cadrul Clubului de discuții al ȘSAJ



Vulnerabilitatea sectorului financiar-bancar, inclusiv demisia surprinzătoare a Guvernatorului BNM, Legea privind amnistia capitalurilor, Programul de acordare a cetățeniei Republicii Moldova contra investiții, implicarea guvernării în scheme de spălare a banilor pentru asigurarea acoperirii politice a celor implicați. Acestea și alte probleme stringente cu care se confruntă țara noastră au fost subiectele abordate în cadrul Clubului de discuții ce s-a ținut miercuri, 21 noiembrie, la ȘSAJ și a cărui invitat a fost Veaceslav Negruță, expert la „Transparency International Moldova”.

IMG 9771

Tema generală a acestei ediții a Clubului a fost „Politici publice responsabile vs. proiecte de legi nocive promovate de guvernare”. Fostul ministru al Finanțelor le-a vorbit viitorilor jurnaliști despre efectele distrugătoare ale Legii privind amnistia capitalurilor, iar drept dovadă a adus și părerile enunțate în acest sens de FMI, Banca Mondială și alți parteneri de dezvoltare. La fel de nociv, potrivit fostului ministru al Finanțelor, este și Programul ce prevede acordarea cetățeniei pentru investiții.

Și anume, spune Veaceslav Negruță, acesta este fie o modalitate de a readuce în țară banii delapidați din sistemul bancar moldovenesc, atâta timp cât cei vinovați de furtul miliardului nu au fost trași la răspundere, fie o portiță pentru ca unele persoane să-și rezolve problemele juridice pe care le au în jurisdicțiile de origine. „Cetățenia nu va fi acordată oamenilor care fug de viața grea, ci mai curând celor care caută paradis fiscal. Prin urmare, legătura lor cu Republica Moldova nu va fi una strânsă”, a spus expertul.

Mai mult, el s-a arătat convins că autoritățile de la Chișinău nu ar trebui să vândă ceea ce, de facto, nu le aparține – atractivitatea pașaportul moldovenesc. În loc să punem accent pe aducerea investițiilor curate, care să genereze valoare adăugată și să creeze locuri de muncă, noi încercăm să vindem atractivitatea pașaportului moldovenesc, cu care putem accede în peste 120 de țări, inclusiv cele din spațiul Schengen. Însă puterea pașaportului moldovenesc ne-a fost oferită de UE prin regimul liberalizat de vize și nu aparține vreunui demnitar moldovean. În acest context, țin să fac trimitere la raportul anticorupție la acest proiect de lege, făcut de CNA în 2016: ...este contrat intereselor cetățenilor Republicii Moldova, care astăzi profită de regimul liberalizat de vize, și constituie un pericol pentru securitatea țării noastre, dar și a fiecărui cetățean al statului...”, a ținut să menționeze expertul „Transparency International Moldova”.

La finalul discuției, studenții au adresat mai multe întrebări referitoare la aplicabilitatea legii în Republica Moldova, la detalii din culisele demisiei Guvernatorului BNM, la rezervele valutare de până la și de după alegeri, la riscurile proiectelor investiționale, dar și la contribuția jurnaliștilor în elucidarea cazurilor de corupție și fraudă bancară.