Ilie Dercaci cu training-ul de Time Management la LeaderSHE - Young Women Leaders' Academy



12246624 10208319290483172 4917760958706860975 n

După cum bine ştim cel mai mare inamic al omului este timpul, sîmbătă -14 noiembrie, fetele  LeaderSHE - Young Women Leaders' Academy  au avut parte de un training moderat de Ilie Dercaci, bazat pe noţiunea de Time Management şi tot ceea ce ţine de setarea corectă a valorii timpului.  

Un element  important ce favorizează punctualitatea, organizarea şi responsabilitatea este însăşi agenda personală.  Ilie Dercaci a convins cît de important este să deţinem o agendă, precum şi valoarea scrierii pe hîrtie a tuturor scopurilor. Explicaţia este simplă  „Avînd o agendă ne concentrăm pe efectuarea sarcinilor, ci nu pe memorarea acţiunilor ce trebuie efectuate”.

Totodată, nu este suficient doar să avem o agendă, aceasta trebuie să conţină o serie de caracterisitici fundamentale, iar noi trebuie să ştim cum să o completăm corect. Deci, agenda trebuie sa fie materială, portabilă, revizuită dimineaţa sau seara şi constă din 3 elemente fundamentale: cartonaşul strategic, lista de sarcini şi zona verde. Sarcinile la rîndul lor se împart în fixe, periodice, flexibile şi contextuale, iar zona verde este timpul liber ce trebuie setat întotdeauna între activităţi.

Vorbind despre time management ne referim şi la somnul calitativ precum şi la odihna activă. Fără a folosi prea mulţi termeni biologici, am învăţat despre faza activă şi cea pasivă a somnului, despre importanţa şi modul calculării orei corecte de culcare. Dacă ne-am întrebat de ce ne este somn după amiază, de ce uneori dupa 10 ore de somn ne trezim mai obosiţi decît după 6 ore de somn, cum putem ieşi din faza pasivă pe timp de zi, atunci dupa traningul cu Ilie Dercaci, am găsit răspuns la toate aceste întrebări.

Spre final am aflat ce este Scala emoţională şi cum ne afectează la nivel psihologic. În linii generale, această scală constă din 11 emoţii şi o linie care le delimitează în două extreme. Mai sus de linie se află entuziasmul, interesul sporit, conservatorismul şi plictiseala, pe cînd sub această linie stau stările de antagonism, furie, ostilitate ascunsă, frică, tristeţe, apatie şi într-un final moartea. Teoretic vorbind, o societate prosperă şi productivă ar trebui să fie construită numai din oameni ce niciodată nu vor trăi emoţii mai jos de linia stabilită.

Un lucru care cu siguranţă a rămas gravat in memoria tuturor este Instrumentul 5M care nu este altceva decît un instrumentul de care avem nevoie pentru a atinge succesul. Prin urmare, instrumentul  5M reprezintă Mediul, Mentorul, Metodologia, Mentalitatea de succes şi nu în ultimul rând - Munca care constituie 50-60% din succesul  unei persoane. După cum bine observăm, norocul sau destinul nu îşi au locul în calea spre succes.  

Mihaela Breabin

Participanta LeaderSHE Ediția V