Acțiuni de advocacy pentru promovarea drepturilor socio-economice ale tinerilor



ROST 3Între 10-11 septembrie, 27 de membri ai Rețelei ROST (Rețeaua Organizațiilor pentru promovarea drepturilor Socio-economice ale Tinerilor), creată în cadrul proiectului „Muncă Decentă pentru TINEri" s-au întrunit la un atelier de lucru.

Participanții la eveniment au propus soluții pentru problemele identificate în cadrul Agendei Socio-Economice a Tinerilor, instrument elaborat ca parte a aceluiași proiect. Agenda Socio-Economică a Tinerilor este adresată publicului larg, factorilor de decizie, dar și tinerilor care doresc să-și aleagă o profesie sau să progreseze la locul de muncă. Rețeaua ROST va promova acest document la nivel de regiuni, va identifica rolul autorităților locale și centrale, va determina paleta de servicii pe care o poate acoperi fiecare organizație membră a rețelei.

În rezultatul atelierului de lucru participanții au elaborat un Plan de Acțiuni de Lobby și Advocacy care cuprinde următoarele obiective:

  • Modificarea curriculumului la disciplina „Educația civică”, prin includerea unui modul axat pe drepturile socio-economice;
  • Modificarea curriculumului la orele de dirigenție, prin includerea modulului axat pe drepturile socio-economice;
  • Introducerea disciplinei „Drepturile sociale și economice și dialogul social” în programul de studii al colegiilor și școlilor profesionale;
  • Modificarea competențelor ANOFM în domeniul ghidării în carieră;
  • Acordarea scutirilor/regimului fiscal prioritar pentru afacerile tinerilor.

„În următoarea etapă, pentru cele 5 puncte ale Planului de Acțiuni de Lobby și Advocacy vor fi formulate strategii de implementare, cu acțiuni concrete și termene limită. În activități se vor implica organizațiile societății civile, actorii socio-economici și tinerii din cele 4 raioane participante, care vor organiza campanii de lobby și advocacy, axate pe respectarea drepturilor socio-economice ale tinerilor. În rezultat va spori respectul pentru drepturile socio-economice ale tinerilor, prioritar - ale tinerilor cu nevoi speciale. Pentru implementarea Planului contăm pe susținerea membrilor ROST, a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, dar și a factorilor de decizie - Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Finanțelor”, a declarat Angela Ciocîrlan, președintele Asociației Obștești pentru Copii și Tineret „Făclia”.

Lilia Malachi, directorul Centrului de Asistență Socială, profesoară de Limbă Română la Liceul teoretic  „Deomid Gherman”, r. Fălești, s. Risipeni: „Fiind profesoară, am văzut cu ce dificultăți se confruntă tinerii absolvenți și care sînt necesitățile lor. Ei nu au suficientă informație atunci cînd își caută de lucru. Fiind și directorul centrului de sistență socială, am văzut cum mulți tineri care după ce s-au angajat, au stat puțin timp și hotărau să plece peste hotare. Ei nu sînt motivați, nu știu care sînt avantajele de a fi angaja legal, deoarece nu-și cunosc drepturile și avantajele pe care le pot obține în calitate de angajat cu carte de muncă. Atunci cînd își vor cunoaște drepturile și vor ști cum să și le apere, atunci vor fi mai siguri pe ei și vor putea obține un loc de muncă mai bun și vor putea lucra în condiții mai avantajoase. Consider că introducerea modulului „Drepturile socio-economice ale tinerilor” în curricula școlară reprezintă un pas important  pentru informarea tinerilor și, prin urmare, un viitor mai bun pentru aceștia.”

Violeta Balîc, profesoară de matematică și informatică, Liceul teoretic „Vasile Alecsandri” și Școala Profesională Călărași, membru de sindicat, r. Călărași: „Trebuie să informăm tinerii despre drepturile lor și cum să ceară respectarea acestora, să-i orientăm spre o profesie potrivită pentru fiecare. Este important ca acest aspect să fie discutat în cadrul orelor de dirginiție, iar Ministerul Educației ar putea oferi un suport considerabil în această privință - pentru ajustarea numărului de ore și introducerea modulelor „Drepturile socio-economice” și „Ghidarea în carieră”.”

Ana Climișina, psiholog, Liceul teoretic „A.Pușkin”, r. Ungheni: „Este important ca tinerii proaspăt angajați în cîmpul muncii să fie susținuți, atît prin protecția drepturilor lor socio-economice, cît și în dezvoltarea abilităților de antreprenoriat. Ca și psiholog, eu pot să ajut copiii în ghidarea lor în carieră, pe atît cît îmi permite timpul alocat pentru asta și materialele de care dispun. Dar este nevoie de susținere din exterior pentru ca acești copii să-și poată urma calea profesională și să cunoască unde se pot adresa atunci cînd drepturile lor socio-economice sînt încălcate.”

ROST 5

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Muncă Decentă pentru tineri – îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a tinerilor din Moldova prin abilitarea acestora şi a societăţii civile”,  implementat de către Fundaţia CNV International, Asociaţia Obştească pentru Copii şi Tineret „Făclia” şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Tineretului și Sportului.