Lansarea exercițiul PACA în Chișcăreni, r. Sîngerei



IMG 0792Pe data de 20 mai 2014  „Centrul de Consultanță în Afaceri”(CCA) în parteneriat cu Primăria Chișcăreni din raionul Sîngerei a efectuat atelierul de prezentare în cadrul exercițiului PACA (Evaluarea Participativă a Avantajului Competitiv) pentru dezvoltarea economică a comunei Chișcăreni. Acest Exercițiu face parte din proiectul „REŢEAUA LOCALĂ/REGIONALĂ PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ÎN CALITATE DE ELEMENT DECISIV PENTRU SPORIREA COMPETITIVITĂŢII ÎN REGIUNILE BAZINULUI MĂRII NEGRE” finanțat de Uniunea Europeană.

Atelierul de prezentare a fost precedat de o serie de ateliere de lucru, unde cu ajutorul echipei PACA selectată din localitate au fost formulate ipotezele privind avantajele economice competitive ale localității,  analizate sectoarele principale (apicultura, piscicultura și pomicultura) și identificați factorii de dezvoltare pentru fiecare sector.

La eveniment au fost prezenți 25 de reprezentanți ai business-ului local (apicultori, piscicultori, fermieri), reprezentanți ai Administrației Publice Locale,  ONG-uri și persoane active.

Participanții la atelier au manifestat un interes sporit față de dezvoltarea economică a localității și au discutat oportunitățile pe care le are localitatea și cum ar putea ei să colaboreze ca să devina mai puternici în viitor.

Următoarea etapă din acest exercițiu vor fi interviurile și /sau focus-grupurile, care urmează să fie realizate cu fiecare actor în parte și/ grup.