Tinerii cu dizabilități de pe ambele maluri ale Nistrului învață arta fotografiei



Chișinău, 31 mai 2014 – 16 tineri cu dizabilități de pe ambele maluri ale Nistrului au învățat împreună în cadrul unui atelier, ce-ar trebui să facă pentru ca vocea lor să fie auzită, iar opinia lor să fie luată în considerație. Atelierul "Metode Photovoice, tehnici de fotografiere" a fost organizat, în perioada 29-31 mai, de Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD) în cooperare cu Centrul de Reabilitare şi Consiliere pentru Copii şi Tineri cu Dizabilităţi mentale şi fizice de Dezvoltare "OSORȚ" din Tiraspol. Atelierul face parte dintr-un proiect realizat cu asistența financiară a Uniunii Europene și PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii".

Ghidați de fotograful Nicolae Cușchevici, participanții la atelier au însușit tehnicile de fotografiere în metoda Photovoice, și au elaborat cîte un concept pentru realizarea propriilor lucrări utilizînd această tehnică.

Metoda Photovoice este o metodă de sensibilizare a factorilor de decizie prin prezentarea unor „fotografii vii", realizate de persoanele defavorizate, cu scopul de a determina introducerea pe agenda publică a problemelor lor.

Participanta Valentina Andronache, de 31 de ani, originară din Nisporeni, a menționat că "acest trening m-a învățat arta de a imortaliza cele mai frumoase și plăcute momente din viață. Niciodată nu m-am gîndit că orice fotografie trebuie să fie realizată cu un anumit scop. Scopul fiind de a prezenta simțurile și emoțiile noastre altora. De asemenea, grație acestui atelier avem ocazia să ne cunoaștem semenii, să construim împreună cu aceștia relații de prietenie și colaborare!"

"Prin utilizarea imaginii, noi, persoanele cu nevoi speciale am învăţat pe parcursul acestui modul cum să ne exprimăm opiniile privitor la problemele cu care ne confruntăm şi, în acest fel, vom avea ocazia să participăm și noi, pe viitor, la procesul de influenţare a deciziilor publice" – a mai adăugat Tatiana Druc, de 19 ani din or. Bender.

Participanții la eveniment au fost selectați în cadrul unui concurs au vîrstele cuprinse între 18 și 30 de ani.
Participanţii la training sunt instruiţi să facă fotografii cu subiectul: "Rampe de acces peste Nistru", accentuînd drepturile, barierele cît şi istoriile pozitive ale persoanelor cu dizabilităţi de pe ambele maluri. Relevanța Programului Photovoice este ca alături de realizarea fotografiei trainingul vine să ajute la dezvoltarea de lideri tineri din rîndul persoanelor cu dizabilităţi.

Scopul programului Photovoice este de a facilita dialogul dintre tinerii cu dizabilităţi şi de a duce la stabilirea unui grup de interese commune care pe viitor să creeze noi oportunităţi de comunicare între tinerii cu dizabilităţi de pe ambele maluri ale Nistrului.

Persoana de contact:

Mariana Țîbuleac,
Coordonator Relații Publice, CAJPD
Tel/Fax: 22 – 28 70 90
info@advocacy.md