Cupa IDEA: de la amatori la semiprofesioniști?



Inițial, turneul de fotbal Cupa IDEA a fost conceput ca un campionat destinat ONG-urilor din Moldova. Din păcate, practica a demonstrat că sectorul non-guvernamental nu are suficient potențial pentru a a crea un număr de echipe ce s-ar putea aduna periodic să dispute un campionat de fotbal, chiar și de-o zi. De asemenea, multe echipe de tradiție s-au dovedit nesustenabile din cauza fluctuației de membri și/sau a conducerii. Echipele AIESEC și MediaPoint au avut mai multe participări în perioada 2010-2012, dar la moment e puțin probabil ca ele să mai evolueze. Alte participări din partea ONG-urilor au fost sporadice, așa cum a fost la ediția a doua când Transperency International a câștigat turneul cu o echipă de la un liceu sportiv, dar ulterior n-a mai participat. Un exemplu de succes este echipa CMJI (Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale), ce a participat la 9 din 10 ediții. Secretul lor este în managementul care, deși se schimbă, totuși asigură continuitatea participării echipei la turneu.

Începând cu ediția a doua, Cupa IDEA deja s-a prezentat ca un turneu deschis, unde pot participa și alte echipe. Astfel, cu timpul s-a format un nucleu de echipe ce participă destul de frecvent la competiții, plus echipe ce s-au adunat ocazional pentru a evolua la turneu.

Ajunsă la ediția a 11-a turneului, se pune tot mai des problema dacă mai este Cupa IDEA un turneu destinat amatorilor?

Și asta deoarece ponderea echipelor ce pretind la titlu e în creștere, iar nivelul de joc al echipelor este din ce în ce mai mare. La ediția de toamnă din 2013, au participat 27 de echipe, dintre care jumătate ar fi putut juca finala. La ediția a 11-a, din 16 echipe, chiar mai mult de jumătate ar putea ajunge în finală, în același timp practic nu există echipe considerate din start slabe.

Problema de fapt e alta: cine poate fi considerat jucător profesionist în Republica Moldova. O condiție formală ar fi să aibă un contract de jucător profesionist cu un club. Atunci care cluburi pot fi considerate suficient de profesioniste în țara noastră?

Părerea mea este că toate cluburile din Divizia Națională de fotbal, Divizia A la fotbal și Divizia Națională la futsal sigur nu pot fi considerate cluburi de amatori. Deci, formal, le putem considera profesioniste. Respectiv, jucătorii din aceste divizii nu pot participa la Cupa IDEA. Ce se întâmplă cu jucătorii care de ceva timp nu mai joacă în aceste ligi? Mai pot fi considerat profesioniști? Probabil da, dacă ei nu sunt într-o pauză de la un contract la altul. Mai exact - dacă un jucător doar temporar nu are echipă, atunci la fel nu poate participa la Cupa IDEA.

Dar dacă vine un jucător din Divizia a 5-a din Suedia? Îl primim, deoarece considerăm Diviza a 5-a din Suedia ca fiind o competiție pentru amatori.

La moment, Regulamentul permite unui singur jucător din Divizia A la futsal sau a unui singur jucător din Divizia B la fotbal să participe la Cupa IDEA pentru a evita înscrierea unor echipe întregi din aceste ligi la Cupa IDEA. În același timp, o echipă din Divizia B la futsal ar putea să se înscrie, in corpore, la Cupa IDEA.

De asemenea, echipele din ligile raionale - la fel. Așa se întîmplă cu echipa Avântul Nimoreni ce participă în campionatul raionului Ialoveni și va juca la Cupa IDEA. 

RSCN1750
Un subiect mult mai sensibil este: ar putea o echipă de fete să participe la Cupa IDEA? Nu vom afla impactul unui asemenea eveniment dacă nu vom avea măcar un caz de participare. Astfel, în calitate de caz ce nu este specificat expres în Regulament, echipa FC Noroc Nimoreni va juca la Cupa IDEA. Menținez că această echipă este CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ la fotbal între fete. Un fel de FC Sheriff la băieți. Dar! Este oare același lucru? O echipă de fotbal de fete va juca la fel de bine într-un mediu asemănător futsalului în compania unor echipe de băieți? Unii băieți nu consideră participarea fetelor o decizie inspirată. Eu sunt de părerea că fetele vor arăta un exemplu celorlalți participanți, măcar pentru că ele cunosc mai mult fotbal. Întrebarea este în raportul de forțe: vor reuși fetele să se impună în fața băieților? Eu cred că s-ar putea întîmpla orice. Adică n-o să mă mir dacă FC Noroc va face meciuri de 6-0 și n-o să mă mir dacă FC Noroc nu va reuși să marcheze un gol în timpul meciul. Foarte mult contează cum celelalte echipe vor aborda meciul.
Arsenal Cimișlia
O altă echipă cu șanse bune la câștigarea titlului este echipa Arsenal Cimișlia. Este echipa ce a făcut cel mai lung drum pentru a participa la Cupa IDEA și va evalua pentru a doua oară. La ediția a 10-a au impresionat, dar au pierdut la limită în sferturi, echipa adversară câștigând mai mult pe seama concentrării mai bune.

Mai sunt și alte exemple.

Ideea de fapt e următoarea: Cupa IDEA tinde să ajungă la limita de sus a noțiunei de amator și la limita de jos a noțiunii de profesionist. Diferența între aceste două noțiuni este greu de definit.

Spre exemplu, sunt așa echipe ca FC Colonița, ei joacă de mai mult timp împreună, dar nu joacă în vreo ligă FMF sau de futsal. Diferența dintre ei și o echipă de amatori ce joacă ocazional e mare. În același timp, ambele părți pot fi considerate echipe de amatori.

Există totuși anumite principii de care ne vom conduce în organizarea ulterioară a turneului Cupa IDEA:

  • nu vom accepta jucători profesioniști consacrați, chiar și veterani.
  • nu vom accepta ca turneul Cupa IDEA să dubleze una din ligile FMF sau de futsal, prin participarea acelorași echipe.
  • vom continua să asigurăm diversitatea la Cupa IDEA, astfel că reprezentanții diferitor organizații, inclusiv din diferite localități să poată participa la turneu.
  • vom continua să îmbunătățim condițiile de disputare a turneului, asigurând o organizare bună și în măsura posibilităților - oferirea premiilor nebănești
  • vom căuta să disputăm turneul în diferite locații.
  • vom pune accent pe dezvoltarea fotbalului între amatori, crearea de noi echipe, promovara spiritului de fair-play.

Vă invităm să petreceți ziua de sâmbătă, 15 februarie 2014, între 11:00 și 20:30 la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport (se ajunge acolo cu microbuzul 117 sau cu orice transport ce staționează la Circ), ce se află în apropierea următoarelor clădiri: Manej, Spitalul Medpark, Liceul Mihail Sadoveanu, pentru a vedea fotbal de calitate și 16 echipe ce se vor lupta pentru a cuceri Cupa IDEA la fotbal.

Detalii despre turneu puteți afla în mod operativ dacă urmăriți pagina noastră de facebook:

www.facebook.com/CupaIDEA