Elevii a patru școli din Moldova fac parte din cea mai mare clasă transnațională din Europa

Ajută-ne să distribuim acest articol:

acesChișinău, 2 Octombrie 2013 — aces – Academia Școlilor din Europa Centrală invită peste 200 de elevi și profesori la un nou eveniment internaţional între şcoli.

15 țări - printre care și Republica Moldova - fac parte din rețeaua internațională de școli aces, care organizează în fiecare an un concurs de proiecte dezvoltate în parteneriate internaţionale între şcoli. În acest an peste 500 de școli au participat în această competiție, iar tema ediției a fost “Diversitatea”. Reprezentanții școlilor selectate se intalnesc la evenimentul de lansare a unei noi ediții aces, care se desfășoara de pe 30 septembrie, până pe 4 octombrie, la București. La deschiderea oficială au participat dna Liliana Preoteasa, Directorul General al Direcţiei Educaţie Timpurie, Şcoli, Performanţă şi Programe din cadrul Ministerului Educaţiei din România, și dl Ani Matei, Secretarul General al Comisiei Naționale UNESCO, care au salutat călduros elevii și profesorii și i-au felicitat pentru ideile lor de proiecte inspirate.

44 de proiecte în care participă 105 de școli din 15 țări au fost selectate de către un juriu internațional compus din experți în educație și vor primi granturi pentru punerea în aplicare a ideilor de proiecte. Din cele 105 de școli selectate, 4 sunt din Moldova. La evenimentul de lansare a noii ediții aces participanții se întâlnesc cu colegii și semenii lor din Europa Centrală și de Sud-Est, pentru a cunoaște metode alternative de predare și învățare, precum și instrumente și metode noi care să le ajute să pună în aplicare proiectele lor.


Cum arată o clasă de elevi europeană?

"Nu este ca de obicei la școală, unde trebuie să participi la cursuri, iar profesorii stau în fața studenților, care sunt doar ascultători pasivi", explică Tadeja Vaupotič, student și membru al Consiliului aces. Evenimentul de lansare a unei noi ediții aces este un spațiu educațional dinamic, care oferă diverse oportunități de a obține noi cunoștințe și competențe. Diversitatea este realitatea în cea mai mare sală de clasă din Europa: peste 200 de persoane de diferite vârste, din diferite țări și medii culturale vin împreună în București.

În cadrul atelierelor profesorii și elevii învață ce e diversitatea, luând parte la diferite experimente sociale, jocuri sau folosind metode verbale, non-verbale, precum si artistice și de teatru. Participanții obțin o experiență directă a avantajelor și provocărilor pe care le implică diversitatea. Este o atmosferă foarte specială în care, uneori, rolurile de profesori și studenți se poat schimba. "Toată lumea este invitată să discute și să-și împărtășească opiniile, experiențele și cunoștințele cu ceilalți, indiferent dacă sunt profesori sau studenti", explică facilitatorul Darko Markovic conceptul de învățare în cadrul evenimentelor aces.

Dezvoltarea unei rețele europene de școli

aces – Academia Școlilor din Europa Centrală a fost inițiată în 2006 de către Fundaţia ERSTE. Proiectul este coordonat de VČELÍ DOM (Slovacia) și Interkulturelles Zentrum (Austria) și este susţinut de Ministerele Educaţiei din toate cele 15 ţări participante. Obiectivul aces este de a crea condițiile necesare pentru un dialog intercultural și cooperare între elevi și de a crea o rețea permanentă de cunoștințe comune, metode comune de învățare și inovație. La ediţiile precendente ale aces au luat parte aproximativ 25.000 elevi şi 4.000 profesori din 15 ţări participante.


Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul: www.aces.or.at



Persoană de contact (presă):



Andreea Gurău – Fundaţia ERSTE, Departamentul Comunicare: 


Tel. +43 50100 619614, E-mail: andreea.gurau@erstestiftung.org



Tudor Stefan - Coordonator PR în Moldova:


Mob. +373 69143488, E-mail: tustefan@gmail.com




Fundaţia ERSTE


În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste Österreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este acţionarul principal al Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recentă a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa.

 
www.erstestiftung.org

Interkulturelles Zentrum



Interkulturelles Zentrum (IZ) este o organizaţie independentă non–profit cu sediul în Viena, Austria. Din anul 1987, IZ sprijină parteneriatele internaţionale între şcoli, cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, activităţile desfăşurate de tineri la nivel internaţional, precum şi educaţia interculturală şi managementul diversităţii în Austria şi în străinătate. Proiecte importante precum aces sau YouthNET promovează dialogul intercultural dintre ţările din Uniunea Europeană şi ţările din estul şi sud–estul Europei. Din ianuarie 2007, Interkulturelles Zentrum a devenit Agenţia Naţională pentru programul Uniunii Europene “Tineret în acţiune”. În prezent 21 de persoane lucrează pentru IZ, fiind sprijinite de un comitet executiv şi un board de conducere onorific.

 
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.iz.or.at



VČELÍ DOM


VČELÍ DOM este o asociaţie non–profit înfiinţată în mai 2009 la Bratislava, care dezvoltă idei şi iniţiative care ajută societatea să facă faţă provocărilor unei Europe noi şi unite. Asociaţia joacă un rol activ în descoperirea resurselor existente şi crearea unora noi care să poată stimula viaţa culturală şi socială din Slovacia, dar şi în alte ţări, în special din centrul şi sud–estul Europei. VČELÍ DOM are ca scop dezvoltarea de strategii, crearea de platforme şi reţele şi sprijinirea, promovarea şi organizarea de proiecte pentru binele public în Slovacia şi în străinătate. Întărirea societăţii civile şi dialogul în interiorul Europei este un obiectiv important al asociaţiei VČELÍ DOM.

 
Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.vcelidom.sk.





Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.