SITUATIA SOCIAL-DEMOCRATIEI IN MOLDOVA A FOST TEMA UNEI DEZBATERI PUBLICE ORGANIZATE DE IDIS



Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale (IDIS Viitorul) a organizat pe data de 26 februarie sesiunea de dezbateri Stinga ideologica si manifestarile sale in Moldova cu tema "Social-Democratia in R. Moldova. Spectru ideologic si actiune politica". In cadrul dezbaterii au luat cuvint director executiv IDIS Viitorul, Igor Munteanu, , moderatatorul dezbaterii Octavian Ticu, secretarul general al Partidului Social Democrat, Eduard Musuc si vicepresedintele Partidului Democrat, Oazu Nantoi. Igor Munteanu, a invitat participantii la dezbatere sa discute despre circuitului ideilor social-democrate in Republica Moldova si impactul acestora asupra vietii politice din tara noastra. In acest context s-a propus de a evalua in ce masura adeptii social-democratiei din Moldova sunt constienti de ideile politice pe care si le asuma, in contextul in care majoritatea cetatenilor din Republica Moldova nu se asociaza cu ideologiile consacrate. 

Moderatorul dezbaterii, Octavian Ticu, a facut o prezentare teoretica asupra ideologiei social-democrate, metamorfozele acesteia in procesul tranzitiei si reprezentantii sai in contextul politic al Republicii Moldova.

Fiind unul din fondatorii Partidului Social-Democrat, d-nul Oazu Nantoi a efectuat o trecere in revista a evolutiei ideilor social-democrate in R. Moldova, incepind cu anul 1989, accentuind aportul acestui partid la constituirea statului moldovenesc. In prezent, considera vicepresedintele PD, diversitatea partidelor din Republica Moldova se datoreaza nestructurarii societatii, faptului ca oamenii simpli nu identifica interesele proprii cu ideile politice vehiculate, ceea ce permite sa se creeze partide care, de fapt, nu au sustinerea populatiei. D-nul Oazu Nantoi a declarat ca soarta tuturor doctrinelor politice, cu exceptia celor totalitare, depind de nivelul de cultura civica din Moldova, iar pentru ca populatia sa isi poata forma cultura politica, este necesara existenta unei mass-media libere, conditie neindeplinita in Republica Moldova la momentul dat.

Eduard Musuc, secretar general al Partidului Social-Democrat, a vorbit despre situatia prezenta a social-democratiei in contextul fuziunii din luna decembrie a Partidul Democratiei Sociale cu Partidul Social Democrat din Moldova. D-nul Musuc a facut o comparatie a ideologiei social-democrate cu restul ideilor politice prezente in Republica Moldova, caracterizind social-democratia drept ideologie a maselor. D-nul Musuc a subliniat orientarea PSD catre edificarea economica a statului, sustinind neutralitatea si mentinerea echilibrului intre fortele politice occidentale si cele rasaritene.

La discutii au mai participat si Zinaida Zorin, Partidul Conservator, Valentin Krilov, Ravnopravie, studenti si tineri lideri.

Urmatoarea sesiune de dezbateri va avea ca tema "Dreapta ideologica si manifestarile sale in Moldova", si va avea loc marti, 4 martie, ora 15-18, in incinta IDIS (str. Iacob Hincu 10/14, Chisinau).

Acest eveniment s-a desfasurat in cadrul programului Dezbateri Ideologice sustinut de Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale €žViitorul" din R. Moldova.

 

www.viitorul.org