Membrii Consorțiului Universităților din Moldova, România, Ucraina - reuniți la Chișinău!



Pe data de 25 septembrie, în incinta Universității de Stat din Moldova (USM) a avut loc deschiderea conferinței științifice cu participarea internațională ”Interferențe universitare – integrare prin cercetare și inovare”, la care au participat rectorii universităților membre ale Consorțiului Universităților din Moldova, România, Ucraina, (CUMRU).

Conferința care a durat două zile a avut drept scop consolidarea relațiilor științifice la nivel interuniversitar regional și  a conținut un program compus din 5 secțiuni, desfășurat sub formă de ședințe în secții și ateliere, în următoarele domenii: Științe Naturale, Exacte și Inginerești, Științe Umanistice, Științe Sociale, Științe Juridice, Științe Economice.

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea  Națională ”Yuriy Fedkovych”, Cernăuți, Universitatea ”Ștefan cel Mare”,Suceava și ”Alecu Russo” din Bălți sunt doar câteva din instituțiile de învățământ superior care fac parte din CUMRU și rectorii cărora au participat la deschiderea programului de lucru al conferinței.

Faptul că noi am fondat acest consorțiu cu doi ani în urmă, redă viabilitatea lui și deja sunt rezultate concrete. Este rândul nostru să găzduim acest eveniment”,  a declarat președintele comitetului de organizare al conferinței și rectorul USM, Gheorghe Ciocanu.

Totuși nu toți participanții la conferință au fost mulțumiți de nivelul de organizare și modul de prezentare și selectare al tematicilor pentru expunere în cadrul conferinței: ”Nu pot să zic că e o conferință de primă mărime profesională. Este o conferință care face parte mai mult din politica științifică. E adevărat, au apărut mai multe idei interesante, dacă e plagiat sau nu, cum să ne comportăm etic, dar, cred că unii au ales teme prea specifice. Ar trebui mai degrabă o prezentare generală bazată mai mult pe filosofia științei decît pe știință pură” afirmă Alexandru Ceca, reprezentant al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

În cadrul atelierelor ce s-au desfășurat în diferite blocuri de studiu ale universității, participanții au prezentat multiple comunicări fiind asistați de câte doi moderatori de la aceeași facultate. Fiecare atelier s-a încheiat cu dezbateri asupra comunicărilor și cu o totalizare a activități atelierului.

Conform organizatorilor o astfel de conferință cu caracter internațional este organizată pentru prima dată la Universitatea de Stat însă, ne promit că conferințe de acest fel vor fi organizate o dată la trei ani.