Demnitarii americani critică homofobia aleșilor locali din Moldova



IMG_0234Peste 30 înalți demnitari americani, membri ai Congresului SUA, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la deciziile adoptate de consiliile Bălți, Cahul, Drochia, Soroca, Anenii Noi și Basarabeasca de a restricționa întrunirile publice ale persoanelor LGBT, relatează portalul de știri Discriminare Media.

O scrisoare în acest sens a fost adresată speakerului Parlamentului, Marian Lupu, unde se menționează despre atitudinea intolerantă ai aleșilor locali care îngrădesc dreptul cetățenilor la libertatea de exprimare. Aceasta a fost semnată înclusiv de 3 congresmani ai Camerei Reprezentanților, Tammy Baldwin, Barney Frank and Jared Polis, toți fiind membri ai Partidului Democrat, și care nu se sfiesc să-și declare deschis orientarea sexuală.

Totodată, oficialii americani amintesc și despre schimbările la conținutul Legii cu privire la asigurarea egalității operate pe ultima sută de metri, și care a diminuat rolul de protecție a homosexualilor din partea statului.

Scrisoarea se încheie cu un apel adresat tuturor politicienilor din Moldova. ”Facem apel către toți politcienii să dea dovadă de respect pentru principiile nediscriminării, și că veți crea un mediu sănătos unde toți cetățenii să aibă dreptul la întrunire și la exprimare.”

Unul din semnatarii scrisorii, Diego (Linda) Sanchez a precizat în cadrul unei întrevederi cu jurnaliștii portalului Discriminare Media că Barack Obama se bucură de cel mai profund respect pentru că a avut curajul să vorbească ceea ce alți președinți americani au ezitat să o facă.

”Acum, ca niciodată, noi suntem reprezentați în structurile de guvernământ, chiar dacă există voci care nu împărtășesc aceleași viziuni. Nu am nevoie să mi se spună acasă sau în cercul de prieteni că sunt ok, am nevoie să fiu eu însumi atunci când merg să mă angajez la un job sau să obțin beneficiile sociale care mi se cuvin”, a mai adăugat Sanchez, care este transsexual și activează în Camera Reprezentanților din SUA.

Acum o lună, Michael Posner, asistentul Secretarului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncii, a precizat în cadrul unui briefing pentru 20 de jurnaliști invitați de Departamentul de Stat al SUA, că întreaga echipă a lui Barack Obama este mobilizată astfel încât toate țările lumii să se alăture eforturilor SUA de a lupta împotriva homofobiei și urii.

sursa: www.discriminare.md