Tinerii din raionul Edineţ pledează pentru îmbunătăţirea situaţiei semenilor săi



altLa 10 februarie, 55 tineri din toate localităţile raionului Edineţ, reprezentanţi ai APL, ai instituţiilor care lucrează cu tinerii, ai societăţii civile s-au întrunit într-o dezbatere publică. Evenimentul s-a axat pe discuţii privind participarea tinerilor în viaţa comunităţii şi consolidarea grupurilor formale şi neformale ale tinerilor pentru soluţionarea problemelor lor. Astfel de dezbateri publice sunt promovate în toate raioanele ţării de către Programul „Participarea Tinerilor în Moldova” al Fundaţiei Est Europene, implementat în parteneriat cu Mnisterul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova cu suportul financiar acordat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

Dezbatere publică la nivel local este un instrument eficient, care facilitează participarea tinerilor la nivel de comunitate, în corespundere cu specificul local şi nevoile tinerilor. La dezbatere au participat vice-preşedintele raionului Edineţ, Dl Gheorghe Pulbere şi primarul de Edineţ, Dl Constantin Cojocaru, care au ţinut să menţioneze rolul participării tinerilor în schimbările sociale atît la nivel de comunitate, cît şi la nivel de raion.

Cei prezenţi au luat cunoştinţă de rezultatele studiului „Participarea tinerilor în Moldova”, la care au participat 332 persoane cu vârste cuprinse între 16-30 ani din toate 4 regiuni de dezvoltare ale ţării. Studiul s-a axat pe identificarea nevoilor tinerilor şi a gradului de participare şi implicare al tinerilor în viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a statului. De asemenea, studiul a vizat evaluarea respectării drepturilor tinerilor şi o analiză a viziunilor asupra propriului lor viitor în Moldova. Acest studiu vine cu un set de recomandări către administraţia publică locală şi centrală pentru a facilita şi motiva participarea tinerilor în viaţa statului, asigurîndu-i astfel un viitor mai prosper.

Participanţii la debatere au abordat în comun probleme specifice tinerilor din comunităţile raionului Edineţ. După o listare a problemelor în depdndenţă de prioritate, participanţii au încercat să găsească soluţii realiste pentu depăşirea lor şi să identifice resurse comunitare. Una din importantele resurse a fost denumită cea umană, punîndu-se accent pe forţele tinerilor şi contribuţia care o pot ei însăşi să o aducă în soluţionarea problemelor cu care se confruntă. Este cel mai important lucru pe care pot să-l facă tinerii – să participe în depăşirea problemelor semenilor lor şi a comunităţilor pe care le reprezintă.

Tinerii optează pentru conştientizarea Administraţiei Publice Locale a necesităţii de a pune un accent deosebit pe realizarea politicilor de tineret la nivel local şi eficientizareai activităţii tuturor structurilor de tineret pentru sporirea participării tinerilor la nivel comunitar. Principiul de bază în acest proces este parteneriatul tuturor părţilor interesate în participarea tinerilor: colaborarea între APL şi TINERI este benefică pentru ambele părţi pe tot parcursul procesului - de la identificarea nevoilor şi abordarea soluţiilor, pînă la realizarea acţiunilor concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei tinerilor.

Toate formele de participare identificate de către tineri şi toate priorităţile prezentate în cadrul dezbaterii e necesar să fie luate în considerare la reactualizarea planurilor strategice la nivel comunitar: Strategia Raională de Tineret şi Planul Local de Acţiuni pentru următorii 3 ani.

În cadrul evenimentului a fost elaborată o Declaraţie care urmează a fi înaintată Preşedintelui Raionului Edineţ. Declaraţia conţine descrierea nevoilor şi provocărilor cu care se confruntă tinerii din raionul nostru, soluţiile pe care ei le consideră eficiente, precum şi contribuţia care sunt gata să o aducă pentru depăşirea respectivelor probleme. Pentru a oferi continuitate procesului de comunicare cu APL a fost creat un grup de iniţiativă compus din 12 delegaţi, care vor reprezenta interesele semenilor săi.

Această dezbatere publică a punctat principalele zone de intervenţie ale tinerilor în sporirea eficienţei realizării politicilor locale de tineret şi a pus baza acestor schimbări pe care le şi le doresc pentru îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din raionul nostru.

Dezbaterea a fost organizată de către Ecaterina Sorocan (AO „Junii”) şi facilitată de Liliana Samcov (AO „Demos”), promotori activi ai intereselor şi drepturilor tinerilor, coordonatori ai serviciilor sociale, medicale şi educaţionale, axate pe intersele şi nevoile tinerilor din raionul Edineţ.