Avem nevoie de puţină toleranţă-n plus
În maxi-taxi. Mai exact 160. Nu era aglomerat, având în vedere că era weekend. Toţi pasagerii erau aşezaţi.
O doamnă cu doi copii stătea pe scaunele din faţă. Cel mai mare avea maxim 5 ani, mezinul – maxim 1 an.
Ambuteiaj pe străzile Columna şi Ismail. Dar un ambetiaj de-a dreptul plictisitor. Cred că am stat pe Columna (pe lângă piaţa centrală) nu mai puţin de 20 de minute. Nici pe Ismail nu a fost mai bine. La un moment dat, ăla micu’ începe a face nazuri. Se plitisea copilu’. E şi firesc, dacă un adult nu are ocupaţie (citit sau ascultat muzică/ştiri în căşti) apoi îşi iese din pepeni, ce să mai zici pentru un copil: transpiraţie, miros nu tocmai din cele mai plăcute, etc.
Maică-sa (ingenioasă fumeie ), a scos telefonul mobil, a pus melodia aia cu pinguinii (care mai nou a înlocuit tradiţionala Băsmăluţă pe la nunţi). Destul de enervant, de acord. Mai ales că toată lumea era plictisită şi întârzia undeva. Asta punea încărcătură şi mai mare-n atmosferă.
Ei, nu au trecut mai mult de 5 minute şi, o doamnă destul de agresiv zice:
- da vîkliuchite etu vaşu muzîku. ia ne mogu terpeti eio. voditel’, zdelaite şto-nibudi.
Cum s-a finalizat discutia si intamplarea cititi aici.