Doar ¼ din banii pentru Centrul de Tineret din Străşeni au fost utilizaţi



altCentrul Regional de Resurse pentru Tineret din Bucovăţ, raionul Străşeni a utilizat doar 28,7% din suma totală transmisă de Ministerul de Finanţe Consiliul Raional Străşeni. Cu toate acestea, atât Primăria Bucovăţ şi nici Centrul de Tineret nu au fost informaţi despre suma pe care trebuie să o recepţioneze – în total 293 mii lei. Astfel, finanţarea Centrului de Tineret din Bucovăţ este acordată de către Primăria oraşului, însă Consiliul Raional nu a alocat nici un buget acestuia.

Astfel, în cadrul dezbaterii s-a constatat că autorităţile locale nu au informat Centrul de Tineret despre bugetul pe care trebuie să-l recepţioneze în anul 2011 şi nici nu poate declara unde au fost ei utilizaţi.

Cu toate acestea, Centrul îşi desfăşoară activitatea, având suportul financiar din partea Primăriei Bucovăţ. Însă suma recepţionată de acesta este una derizorie, care nu ajunge pentru reparaţia Centrului şi conectarea la energia electrică a sălii sportive.

Tinerii prezenţi la dezbatere au declarat că în cazul în care ar fi beneficat de cei 293 mii lei ar fi putut desfăşura un şir de activităţi în comunitatea lor, inclusiv să asigure buna funcţionare a Centrului.

Aliona Cenuşă, expert local CNTM, implicată în procesul de monitorizare, a declarat că până la sfîrşitul anului 2011 va depune toate eforturile pentru identificarea celor 299 mii lei care trebuiau să ajungă la Centrul de Tineret, iar la începutul anului 2012, vor fi prezentate rezulatele finale ale procesului de monitorizare, inclusiv dacă raionul Străşeni a redirecţionat banii necesari către Centru.

Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Monitorizarea şi evaluarea bugetelor Autorităţilor Publice Locale pe domeniul tineret”, implementat de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova în perioada  mai 2011 – mai 2012 şi este susţinut financiar de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Balkan Trust for Democracy, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite ale Americii. Iniţiativa face parte din Planul de acţiuni de colaborare pentru anul 2011 între CNTM şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

Pentru informaţii suplimentare, Vă rugăm să contactaţi: Eduard Mihalaş, Coordonator de proiect, tel.: 233088, 069807692, eduard.mihalas@cntm.md