Aseară am fost la război, aproape că nu am fost împușcată



Actorii Teatrului  “Satiricus I.L. Caragiale” au demonstrat încă o dată măiestria, dibăcia și profesionalismul de care dau dovadă, în seara zilei de miercuri, 25 mai, când au jucat, în premieră, spectacolul „Ţara asta a uitat de noi…”, de Constantin Cheianu, unde este abordat conflictul militar de pe Nistru, din anul 1992.

Drept pentru care le spun un sincer MULȚUMESC!

Dacă la început am luat totul ca pe un spectacol ca atare, apoi, auzind sunetele puternice de la combatanți, de la soțiile acestora care își stăpâneau cu greu lacrimile și privind emoțiile care le transmit actorii am intrat și eu atât de mult în mijlocul evenimentelor că la sfârșit simțeam cum sunt cuprinsă de valuri neexplicabile de emoții.

Voi încerca să vă descriu câteva secvențe din cadrul spectacolului, dar vă îndemn neapărat să mergeți să vedeți adevăruri istorice ascunse. Vorbind cu dramaturgul Constantin Cheianu, autorul piesei, îmi spunea că știe mai multe persoane care au scris cărți despre conflictul de pe Nistru, dar că li s-a interzis să le publice, că, în timp ce asculta poveștile combatanților, la un moment dat nu mai putea scrie auzind momente înfiorătoare trăite de aceștia pe frontul de luptă.

Detalii vedeti aici. http://arsenedorina.wordpress.com/2011/05/26/aseara-am-fost-la-razboi-aproape-ca-nu-am-fost-impuscata/